Prezentate atât în demonstraţii, cât şi în cadrul atelierelor de lucru, maşinile şi echipamentele de erbicidat Fendt Rogator au putut fi şi testate, Cristian Rista, fermier din Satu Mare, jud. Arad, spunând că a fost ”plăcut impresionat” de ceea ce a văzut, după ”o tură cu operatorul maşinii”.
Noile şi performantele maşini Fendt Rogator
Condiţiile obţinerii unor producţii bune nu sunt puţine, iar printre acestea se numără urmărirea permanentă a stării culturilor, analiza minuţioasă a condiţiilor meteorologice, anticiparea momentului apariţiei bolilor şi dăunătorilor şi o intervenţie promptă cu tehnică modernă de administrare, în aşa fel încât baza de deteriorare, care duce la pierderi de calitate şi cantitate, să se diminueze în stadiul incipient.
Fendt îşi propune să satisfacă în permanenţă cele mai exigente nevoi ale clienţilor, iar acest lucru a devenit posibil prin însumarea multor ani de experienţă, cercetare şi, mai ales, prin perfecţionarea continuă. Ultimele inovaţii ale producătorului, prezentate în cadrul evenimentului de la Wadenbrunn, ridică, din nou, standardele în sectorul tehnologiei pentru protecţia plantelor. Ca rezultat: o umplere mai rapidă a rezervorului, o mai mare flexibilitate privind setarea lăţimii rampelor şi modalitatea de rabatare a acestora, comutarea cu mai multă uşurinţă a duzelor (eQuad Select) direct din cabină, pe scurt – eficienţă, precizie crescută şi o utilizare mai facilă.
• Timp de umplere mai scurt. Pentru a creşte eficienţa, toate modelele noi Fendt Rogator sunt dotate cu o nouă supapă cu 5 căi, ce permite o alimentare mult mai rapidă. Aceasta îmbunătăţeşte ciclul de umplere, permiţând pătrunderea apei atât în bazinul de inducţie a substanţelor chimice, cât şi în rezervorul de apă curată.
• Flexibilitate crescută. O altă noutate, care contribuie la creşterea gradului de flexibilitate în lucru, este sistemul eQuadSelect. Acesta permite comutarea cu uşurinţă a duzelor, direct din cabină, răspunzând astfel nevoilor individuale, din teren.
• Modificarea rapidă a lăţimilor de lucru. De asemenea, noile modele de maşini autopropulsate, având rezervor de 6.000 litri, beneficiază de un segment suplimentar al rampelor cu o nouă tehnică de rabatare. Pentru rampele care au o lăţime de lucru totală de 18 m (primul segment), acum există o secţiune specială pentru cel de-al doilea segment, de 3 m, pe ambele părţi, care se adaugă celor cu care suntem deja familiari. Această inovaţie facilitează modificarea rapidă a lăţimilor de lucru, crescând nivelul de adaptabilitate pe teren.
• Mai uşor de folosit. În cazul noilor modele Fendt Rogator, funcţiile de curăţare automată sunt doar la o apăsare de buton distanţă, cu noua funcţie OptiRinse, din dotarea standard.
Deţinătorii noului model Rogator 600 pot, de asemenea, să achiziţioneze o unitate de comandă hidraulică, acţionată de un joystick. Aceasta permite controlarea unor accesorii suplimentare şi a punţii spate din confortul cabinei. Totodată joystick-ul poate fi utilizat pentru o mai bună compensare a decalajelor în cazul lucrărilor pe pante abrupte.
• Mai multe accesorii. Diversitatea accesoriilor opţionale oferă clienţilor mai multă flexibilitate în alegeri la achiziţionarea echipamentelor de erbicidat Rogator. În plus, odată cu primirea maşinilor, clienţii pot opta pentru un al doilea set de cauciucuri şi pentru un al doilea set de duze, diferite de modelul standard.
Construite în jurul conceptelor de robusteţe, agilitate, manevrabilitate şi eficienţă superioară, caracteristici permanent îmbunătăţite prin inovaţii în tehnologie, maşinile şi aparatele de erbicidat Rogator îndeplinesc toate cerinţele pe care clienţii le pot avea de la un echipament modern pentru protecţia plantelor.
Text şi foto: MEWI
Un articol publicat în revista Ferma nr. 19/221 (ediţia 1-14 noiembrie 2018)