Înainte de a-şi prezenta demisia (miercuri 23 martie a.c.) din funcţia de şef al Ministerului Politicii Agrare şi Alimentaţiei al Ucrainei, Roman Leshcenko, a declarat că, în condiţiile date, suprafaţa cultivată cu cereale de primăvară în Ucraina ar putea fi redusă la jumătate. Numai în regiunea Odesa, agricultorii au semănat, sub bombardamente, riscându-şi viaţa, circa 30.000 ha de orz de primăvară din cele 750.000 cât fusese prevăzute.
De asemenea, fostul ministru al agriculturii din Ucraina declarase pentru Agenţia Reuters că suprafeţele plantate cu porumb ar scădea de la 5,4 milioane de hectare la 3,3 milioane.
Potrivit sursei citate, fermierii din ţara greu încercată sunt îndemnaţi să semene mai mult grâu de primăvară, hrişcă, ovăz, mei şi orz de primăvară.
Conform calculelor unor experţi în Protecţia Mediului, zona de agricultură riscantă din Ucraina, în care nu este posibilă desfăşurarea unei campanii de semănat, sau al cărei teren este indisponibil în prezent, este de 202.600 de kilometri pătraţi, ceea ce reprezintă aproximativ 34% din suprafaţa totală a terenului ţării.
Din cauza războiului, sunt anticipate pierderi semnificative la recoltele de iarnă.
Roman Leshcenko şi-a exprimat şi îngrijorarea cu privire la lipsa acută de combustibil, îngrăşăminte şi produse fitosanitare şi a cerut Uniunii Europene alocarea unui “fond special pentru fermierii ucraineni”, precum şi “înfiinţarea unui coridor logistic care să asigure o parte din exporturile de cereale”.
Marian MUŞAT