Țurcana pură T.A. 100 - Revista Ferma
3 minute de citit

Țurcana pură T.A. 100

turcana bala m Țurcana pură T.A. 100

Una dintre formele de clasificare a varietăților de Țurcană recunoaște: Țurcana albă, Țurcana neagră și Țurcana brumărie, dintre care cea mai apreciată este varietatea albă. Utilizându-se Țurcana albă, se face selecția pentru a se obține Țurcana pură T.A. 100 (Țurcana albă 100%), care nu poate fi alta decât Țurcana Albă-Bălă.

Selecția oilor de Țurcană Albă s-a realizat în România încă din perioada comunistă, prin intermediul stațiunilor de cercetări din domeniul oieritului. Astfel, foarte cunoscute au devenit oile de rasă pură T.A.100 selecționate pe Valea Sebeșului la stațiunea Petrești și, ulterior, răspândite prin satele învecinate din acea zonă. Apoi, achiziționând un efectiv de circa 300 exemplare din această varietate, de la Săsciori (jud. Alba), tot pe vremea comuniștilor, renumitul oier Vasile Țânțaș din Negrești-Oaș, județul Satu Mare, a fost promotorul formării unui nou tip de oi băle (varoșe, cu lână mai deasă, dar mai aspră și mai scurtă decât cele de pe Valea Sebeșului, cu un raport dimensional mai mare de 1:1, cu ugerul și mameloanele bine dezvoltate, cu un format al botului distinct ș.a.m.d), cunoscut sub denumirea „Bălă varoșă de Satu Mare”.

Imediat după achiziția celor 300 de ovine, anumiți oieri din localitățile Budacul de Sus și Ardan, aflate în județul Bistrița-Năsăud, au adus berbeci de reproducție, tot de pe Valea Sebeșului, așa încât după ani și ani de zile s-a format tipul Bălă de Bistrița.

După aceste exemple, în prezent s-a constatat deja conturarea tipului Bălă – Biță de Someș, tot în județul Bistrița-Năsăud, selecționată în acest caz din Țurcana locală de pe Valea Someșului Superior, mult diferită de oile Bălă selecționate din Țurcana transhumantă.

 

Țurcana pură T.A. 100 asimilează ecotipurile de Bălă 

Tipuri de oi Băle, mai mult sau mai puțin conturate, se întâlnesc și în județele Arad, Timiș sau, mai nou, în județul Mureș, la care se observă încă elemente distinctive; dar, prin dispariția izolării reproductive, în anii de după Revoluție se constată o tot mai evidentă estompare a caracterelor distinctive, mai cu seamă că s-au organizat și expoziții în care exponatele aparțineau mai multor tipuri de oi Băle, în timp ce promovarea viza doar un anumit tip al varietății Bălă. De aceea, putem crede că în viitorul apropiat se va vorbi doar despre Țurcana pură T.A. 100, fără precizarea ecotipului, care nu va mai fi respectat în expoziții.

 

Consiliul Director al Asociației Județene a Crescătorilor Montani de Ovine „Dealu Negru” Bistrița-Năsăud

 

Articol publicat in revista Ferma nr.7(168) 15 – 30 aprilie 2016

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×