În aproape toate aceste zone, păstorii de oi și/sau capre pornesc din zone cu deficit de furaje, de regulă zone de șes sau depresionare, și ajung pentru o perioadă de câteva luni în zone montane cu vegetație abundentă și climă moderată.
Transhumanța oilor în Europa este menționată în documente istorice vechi de mii de ani, dar mai ales în timpul Imperiului Roman și în Evul Mediu. În perioada actuală, amploarea transhumanței în zona Europei s-a diminuat din cauza riscurilor întâmpinate de păstori, a unor restricții sanitar-veterinare și a dezvoltării rețelei de drumuri modernizate, ce au îngreunat deplasarea turmelor pe jos. Cu toate aceste greutăți, mai ales transhumanța pendulară (șes-munte) se practică în România, Spania, Franța, Grecia, Italia, Portugalia, Irlanda, Scoția, Bulgaria, Macedonia, Georgia, Țările Scandinave etc.
Oaia valahă a „invadat” Europa
Păstorii români transhumanți au trecut granițele cu oile lor în toate țările din jurul spațiului românesc. Oile de rasă Țurcană, fiind rustice și rezistente la drumuri lungi cu relief variat, s-au răspândit pe un teritoriu imens în Carpații nordici, Munții Tatra, dar și în estul și centrul Europei. Nu întâmplător, la ruși, ucraineni, polonezi, slovaci și chiar cehi sunt cunoscute sub denumirea de oi valahe sau vlahe. În Cehia și Slovacia oile Valahe selecționate sunt apreciate, și în perioada actuală, în mod deosebit pentru rezistența la mediu și calitatea laptelui, ce conține în medie 8,7% grăsime și 6,15% proteină, depășind, pentru aceste două componente, toate rasele de ovine crescute în zonă.
Cu peste cinci sute de ani în urmă, păstorii din sudul Transilvaniei și Țara Bârsei au întemeiat în zona Munților Tatra o comunitate numeroasă numită Valahia de Sus, desființată, ca denumire, în secolul al XVIII-lea de administrația habsburgică, preponderent pe motive religioase. Populațiile vlahe din această zonă, sub presiune, au acceptat să treacă la catolicism și treptat, treptat, prin religie, școlile și administrația s-au slavizat.
În perioada actuală, urmașii păstorilor valahi din zona Munților Tatra sunt cunoscuți cu numele de gorali (munteni), dar au conservat în bisericile lor catolice elemente de decor tip ortodox, arhitectura specifică din lemn și portul popular, elemente ale civilizației populației românești din Carpați.
Cu toate eforturile de asimilare a vlahilor din zonele nordice ale Europei, mulți termeni de specialitate, ai păstorilor de aici, sunt românești (strungă, cheag, brânză, caș, casar, jintiță etc).
Astăzi, în sudul Poloniei, stânele sunt organizate pe lângă pensiuni turistice, iar produsele obținute de la oi sunt valorificate, în cea mai mare parte, ca produse tradiționale ecologice la turiștii cazați.
Drumul milenar al transhumanței oilor, pe crestele și văile Munților Carpați
În memoria păstorilor vlahi transhumanți, în anul 2013, frații George Cățean și Silviu Cățean, din Țara Bârsei, localitatea Rotbav, buni crescători de oi, au lansat un proiect “Transhumanța 2013”, cu participarea fundației Pasterstwo Transhumancyjne din Polonia.
La acest proiect au participat câte doi crescători de oi din România, Ucraina și Polonia îmbrăcați în straie tradiționale, care au parcurs, cu turma de 300 Țurcane a celor doi frați, 1400 km pe jos. O parte din cheltuieli au fost susținute doar din fondurile private ale unor oameni de afaceri polonezi. Traseul de tranzit al turmei de ovine care a plecat din Rotbav au fost crestele și văile Munților Carpați din România, Ucraina, Slovacia și Polonia. Meritorie este atitudinea președintelui fundației din Polonia, Piotr Kohut, care i-a însoțit pe păstori și turma până la destinație și s-a inițiat cu graiul specific românesc. Turma de oi și personalul însoțitor au plecat din Rotbav în luna mai 2013 și urma să ajungă în o sută de zile la destinație în Polonia. Pe parcursul deplasării au fost organizate evenimente specifice, în România numai trei, dar în Slovacia, Cehia și Polonia, în fiecare localitate importantă tranzitată s-au organizat, peste așteptări, popasuri și evenimente tradiționale, ceea ce a condus la prelungirea timpului parcurs cu încă 15 zile. Locuitorii acestor localități au fost mândri că sunt gazdele unor oameni destoinici, care au refăcut drumul milenar al transhumanței oilor din România până în Polonia.
George Cățean, după finalizarea proiectului, concluziona că nu există granițe omenești și profesionale între păstorii din Carpați, care au la bază păstoritul, folclorul, cuvintele românești specifice, portul popular și omenia.
Proiectul “Transhumanța 2013” a fost, în opinia participanților, un prim pas spre o colaborare transfrontalieră fructuoasă în domeniul tradițiilor pastorale, al dezvoltării creșterii ovinelor și turismului rural. Să fie de bun augur!
Articol publicat in revista Ferma nr. 19 (180) din 1-15 noiembrie 2016
