Transformări structurale în adăposturile de vaci - Revista Ferma
4 minute de citit

Transformări structurale în adăposturile de vaci

ferma m Transformări structurale în adăposturile de vaci

În primul rând costul redus la mai mult de jumătate şi, mai apoi, înălţimea foarte bună a acestor structuri, de regulă metalice.

 

Din fânar, adăpost pentru vaci

În exemplul de faţă, structura metalică folosită ca fânar, proprietatea societăţii Gheţa SRL din localitatea Sinersig, Timiş, are o lungime de 48 m, lăţimea de 9 m (vezi figura şi partea haşurată a schiţei) şi înălţimea de 5,25 m.

Pornind de la această structură, s-a propus un adăpost pentru 62 de vaci cu două rânduri de cuşete, dispuse cap la cap, după cum se observă în schiţă. Practic, lăţimea fânarului se extinde cu câte 2,80 m pe fiecare parte; o parte este folosită pentru aleea de circulaţie a vacilor, cealaltă pentru furajarea vacilor cu o mult dorită remorcă tehnologică amestecătoare. De o parte şi de alta a cuşetelor sunt prevăzute două alei pentru circulaţie şi furajare. De-a curmezişul adăpostului sunt dispuse trei alei transversale.

Pereţii capetelor adăpostului sunt construiţi din cărămidă până la înălţimea de 1,80 m,  după care se continuă cu scândură de 5 ţoli cu interspaţii de 3 ţoli; pereţii laterali sunt amovibili, fiecare fiind alcătuit dintr-o plasă de sârmă şi o prelată divizată în două; aceasta se rulează la baza şi sub streaşina adăpostului.

Grajdul permite exploatarea a cel puţin trei grupe tehnologice (vaci cu producţii mari, vaci cu producţii mici şi vaci în repaus mamar) delimitate prin intermediul unor bare metalice. Furajarea are loc la ieslea situată în partea sudică a adăpostului, iar accesul la furaj se face printr-un grilaj autoblocat; apa este asigurată prin intermediul a trei adăpători dispuse pe aleile transversale. Evacuarea dejecţiilor de pe aleile de circulaţie, ambele cu o pantă de 1,5%, se poate realiza cu ajutorul unui motocultivator cu lamă.

Compartimentarea interioară asigură prin cuşeta de odihnă cu dimensiuni de 1,20×2,35 un spaţiu de  2,82 m2/vacă şi un front de furajare de 75 cm.

La jumătatea grajdului, pe latura dinspre intrarea fermei, construcţia se continuă cu o platformă de muls. Pe jumătatea stângă a construcţiei se găsesc sala de aşteptare, sala de muls de tip brăduleţ 2×4. În jumătatea dreaptă se află lăptăria, biroul fermierului, o mică magazie pentru materiale sanitare şi veterinare, câteva boxe de izolare-tratament şi un travaliu pentru contenţia vacilor.

Schiţă: 1 – alee de furajare; 2 – iesle; 3 – barieră de furajare; 4 – alee de circulaţie şi acces la furaje; 5 – cuşete de odihnă; 6 – alei transversale; 7 – adăpătoare; 8 – alee de circulaţie; 9 – câine electric; 10 – sală de aşteptare; 11 – sală de muls; 12 -culoar de întoarcere a vacilor mulse; 13 – birou fermier; 14 – lăptăria şi tancul pentru păstrarea şi răcirea laptelui; 15 – sală maşini; 16 – magazie pentru materiale sanitar-veterinare; 17 – travaliu pentru contenţie; 18 – boxe izolare şi tratamente.

 

Încercaţi… Transformarea vă poate ajuta să deveniţi mai buni!

Transformările minime ale structurii iniţiale, utilizarea conceptelor şi a materialelor moderne vor determina, susţinem noi, un preţ de execuţie rezonabil. Aşadar, dacă aveţi o structură metalică, nu vă grăbiţi s-o valorificaţi la centrele de colectarea a fierului ci, mai degrabă, încercaţi o transformare.  Idei, exemple, detalii şi planuri care v-ar putea inspira pot fi descărcate de la adresa www.unitate-extensie.org.ro, secţiunile extensie şi imagini.

 

Articol publicat în revista Ferma nr. 1(39)/2006

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →