Tractorul viitorului în viziunea BKT - Revista Ferma
5 minute de citit

Tractorul viitorului în viziunea BKT

Tractorul viitorului concept BKT_b

Producătorul de anvelope BKT, sponsorul ediţiei digitale din acest an a prestigioasei competiţii, a imaginat cum ar putea arăta tractorul viitorului, punând accentul pe dezvoltările deja existente la mulţi dintre producătorii de echipamente agricole.

 

Portretul tractorului perfect

Aceste inovaţii includ conectivitatea şi digitalizarea datelor, caracteristici de siguranţă avansate, durabilitate sporită şi conducere autonomă, precum şi anvelope de ultimă generaţie care să susţină întregul pachet tehnologic. Toate detaliile sunt studiate de către specialişti, care şi-au asumat cumva rolul de a scoate în evidenţă nevoile pieţei şi de a contura portretul tractorului perfect. Un vehicul care, având în vedere caracteristicile sale, poate fi imaginat ca fiind cumva îndepărtat, dar care, dimpotrivă, a fost deja transformat în realitate de numeroşi actori din industrie.

 

Conectivitatea datelor şi digitalizarea

Conectivitate înseamnă posibilitatea de a transfera cantităţi vaste de date la viteze mari şi în mod standard. Un control mai bun asupra datelor va oferi rezultate mai bune şi, desigur, o eficienţă sporită. În prezent, datorită dezvoltării tehnologiilor digitale, avem acces la date care adună la un loc factori legaţi de mediu, climă şi sol. Acest lucru permite fermierilor să intervină în mod ţintit, eficientizând şi mai mult procesele de lucru şi respectând termenele limită. Sistemele software instalate pe utilajele de pe câmp trimit înapoi date cu care este posibil să se urmărească şi să se certifice produse, de pe câmp până la industria de procesare. Conectivitatea va fi, aşadar, un sprijin nepreţuit şi pentru gestionarea tehnică a utilajelor, anticipându-le uzura, de exemplu, planificând astfel întreţinerea necesară şi creând un proces economic.

 

Siguranţa operatorului şi a mediului de lucru

Se pune accentul, de asemenea, pe siguranţa şi confortul operatorului, prin detalii care sunt esenţiale pentru persoanele care lucrează în medii dificile. Aceste detalii sunt conectate la cartografierea digitală a mediului înconjurător, la climă şi la tipul de teren. Date cu ajutorul cărora utilajul perfect va trebui să fie capabil să ofere un răspuns în timp real, pentru a proteja starea de bine a şoferului. Prin urmare, o simplă furtună de vară neprevăzută poate fi anticipată de conexiunea directă a satelitului cu cabina, schimbându-se astfel programul de lucru.

În acelaşi mod în care se modifică clima de la o oră la alta, prin intermediul platformelor digitale, ne vor fi arătate alte informaţii utile, precum nevoia de a schimba presiunea din anvelope, facilitând adaptarea ideală la schimbările din teren. Și, în cele din urmă, toate informaţiile necesare trebuie să fie disponibile în interiorul cabinei, astfel încât totul să fie menţinut sub control şi foarte uşor de utilizat.

 

Sustenabilitatea

Într-un ritm dictat de schimbările de mediu, în noua generaţie de tractoare putem găsi vehicule electrice, tractoare alimentate prin resurse de energie alternativă, energie solară sau hidrogen. Fermierii trebuie să rămână atenţi la costurile totale când gestionează eficienţa costurilor în termeni de eficacitate, consum şi impact asupra mediului. Toate etapele, dacă sunt controlate prin intermediul tehnologiei, pot fi planificate şi, astfel, pot oferi o imagine mai bună în termeni de sustenabilitate generală.

tractorul viitorului Steyr concept_b

Pilotarea autonomă

Tractoarele nu vor fi conectate doar pentru a transfera date, ele vor fi conectate la console la distanţă şi pentru a putea să lucreze în mod autonom. Inteligenţa artificială va colecta date agronomice de la senzorii plasaţi direct pe câmp, iar tractoarele vor putea chiar să nu aibă cabină, din moment ce nu va exista şofer. Case IH a prezentat încă din 2016 un astfel de tractor autonom, modelul Magnum ACV (Autonomous Concept Vehicle), care a cules multe comentarii pozitive la vremea respectivă, devenind chiar o sursă de inspiraţie pentru alţi producători.

Următoarea inovaţie la care vom asista sunt motoarele care alternează sistemul hibrid şi cel electric şi tractoarele semi-automate, care pot fi controlate chiar şi de pe un smartphone. Estimările BKT susţin că tractorul care se conduce singur va fi disponibil pe câmp înaintea oricărui alt vehicul convenţional pe şosea.

 

Anvelope inteligente

În acest scenariu, industria de anvelope funcţionează în mod foarte flexibil datorită capacităţii sale de cercetare, anvelopa fiind una dintre componentele esenţiale pentru performanţa vehiculului, în termeni generali de sustenabilitate a mediului şi economică. Dialogul dintre anvelope şi utilaje este, deci, un aspect crucial. Un exemplu de integrare pentru noile generaţii de vehicule utilitare sunt senzorii montaţi pe anvelopă, care pot comunica vehiculului uzura benzii de rulare sau cât de compact este solul, pentru a varia presiunea din pneuri şi a evita, astfel, uzura. Scopul în sine este de a dezvolta pneuri inteligente care se bazează pe conectivitatea IoT (internetul lucrurilor), pentru a oferi o siguranţă mai mare, o eficienţă sporită a combustibilului şi o durată de viaţă mai lungă a anvelopelor.

 

CÂȘTIGĂTORII VOR FI ANUNȚAȚI LA EIMA 2021

BKT, unul dintre liderii mondiali în producţia de anvelope specializate off-highway, s-a alăturat proiectului ‘Tractor of the Year’ în primăvara aceasta, încheind un parteneriat de colaborare pentru următorii patru ani. Ideea TOTY s-a născut în 1998, la iniţiativa publicaţiei italiene Trattori. Ceremonia de decernare a premiilor din acest an va avea loc în cadrul expoziţiei internaţionale EIMA, amânată din cauza pandemiei pentru luna februarie 2021. Nominalizările au fost deja anunţate pentru cele trei categorii (Tractorul anului, Utilitar, Specializat), dintre care se va alege şi titlul de „Tractorul durabil al anului 2021”.

BKT_TOTY_Logo_b

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →