Tânărul fermier a enumerat cinci dificultăți majore, la care am adus câteva precizări care vizează întreg sectorul.

1. Accesul la capital. Ar fi ideal ca băncile din România să ofere credite cu dobânzi de maxim 0,5% printr-un parteneriat direct cu fermierii sau prin garanţii guvernamentale.
2. Verificarea şi limitarea importurilor de legume şi fructe, mai ales din statele non-UE. „Supermarketurile din România solicită certificări pe care importurile din afara Uniunii Europene nu le au! Cerem şi noi drepturi egale cu alţi fermieri europeni, a căror producţie este protejată de către statele membre din care fac parte”, explică tânărul fermier din Olt.
3. Presiune pe marile lanţuri de magazine pentru valorificarea producţiei interne. Încă de la începutul anului trecut, membrii cooperativei din Cilieni au trimis scrisori cu oferte către supermarketuri, însă nu au primit răspuns. E drept, multe mari magazine au deja furnizori de pe piaţa locală şi, în acest caz, ne îndreptăm din nou spre guvernanţi, întrebându-i de ce nu iau măsuri clare de sprijin a producătorilor români, de ce nu umblă puţin pe la procentele nepermis de mari ale importurilor şi de ce nu există, nici până la această oră, un sistem naţional de colectare şi distribuire a legumelor şi fructelor din fermele autohtone?!
4. Noul PNS să fie orientat spre tinerii fermieri şi forme asociative. În mod normal, aceasta este şi strategia declarată a Bruxelles-ului. Dar, ca de obicei, România are libertate destul de mare de decizie atunci când vine vorba de implementarea regulamentelor şi politicilor agricole comunitare. Ori, s-a văzut că nu luăm, ca stat, cele mai bune hotărâri când vine vorba de interesul naţional. Cert este că grupurile de producători, cooperativele agricole şi alte forme asociative recunoscute de MADR vor avea întâietate la fondurile europene. Şi în acest caz, atenţie, România: tinerii fermieri nu trebuie sprijiniţi doar pe hârtie sau prin vorbe goale în timpul campaniilor electorale!
5. Pandemia de Covid-19 a închis o întreagă piaţă de desfacere. Mai exact, tot ceea ce înseamnă Horeca. Foarte mulţi legumicultori îşi vindeau marfa către restaurantele, pensiunile şi hotelurile din zona lor. Închiderea şi limitarea funcţionării acestora a dus la un excedent de producţie care cu greu (sau deloc!) îşi mai găseşte loc pe piaţa locală.

La toate acestea adăugăm lipsa forţei de muncă. Cauzele sunt multe, începând cu educaţia şi terminând cu legile muncii. „Noi plătim ziua de lucru cu 100 de lei, plus 2 mese, apă, sucuri… Şi tot nu avem cu cine lucra”, spune Andrei Cocoloş.

un articol de
NICOLETA DRAGOMIR