Un sol viu și echilibrat reprezintă un aliat al viticultorului, susținând stabilitatea producției și îmbunătățirea calității strugurilor. În gestionarea terroir-ul microbian, intervențiile viticole din lunile aprilie-mai sunt decisive.

Vincenzo Michele Sellitto, expert internațional în ecologia microbiană a solului, arată că solul nu este un simplu «substrat» alcătuit doar din particule minerale, apă și aer, ci un ecosistem dinamic în care comunități de bacterii, ciuperci, protozoare și microfaună interacționează cu materia organică și cu rădăcinile:

”În acest spațiu invizibil se joacă o parte importantă din funcționalitatea plantației, respectiv eficiența nutrițională, răspunsul la stres, echilibrul sanitar și, indirect, unele trăsături ale calității strugurilor”, accentuează expertul italian.

Ce este terroir-ul microbian?

„De-a lungul timpului, terroir-ul a fost descris ca interacțiunea dintre climă, sol și practicile agricole. Astăzi, a vorbi despre «terroir microbian» înseamnă a recunoaște că toate comunitățile microbiene locale, modelate de sol, climă, management agronomic și biodiversitatea peisajului, pot contribui la caracteristicile plantației și la calitatea vinului.

Desigur, vorbim despre o componentă a unui ansamblu complex ce ajută la înțelegerea motivelor pentru care, de exemplu, două plantații viticole învecinate, dar administrate diferit, pot evolua distinct atât în vie, cât și în cramă”, subliniază Vincenzo Michele Sellitto.

Vinul începe înainte de recoltare, în procesele lente și tăcute din solul viu. Investiția în microbiologie asigură, în timp, reducerea pierderilor cauzate de stres și, deci, o producție stabilă de struguri – VINCENZO MICHELE SELLITTO, Expert internațional în ecologia microbiană a solului

Ciupercile micorizice arbusculare, partenerii plantelor

Reziliența plantațiilor viticole se construiește atât prin intervenții externe, cât și prin susținerea mecanismelor naturale care mențin echilibrul agroecosistemului.

”În centrul acestei ecologii subterane se află ciupercile micorizice arbusculare (AMF), parteneri simbiotici răspândiți la majoritatea plantelor terestre, inclusiv la vița de vie.

Simbioza este precedată de o comunicare chimică precisă: în condiții de disponibilitate redusă a nutrienților, în special a fosforului, rădăcinile cresc emisia de strigolactone (hormoni vegetali), favorizând apropierea și activarea ciupercii; la rândul ei, aceasta produce molecule de „dialog” – Myc factors – care activează în plantă calea simbiotică și reduc răspunsul defensiv față de un patogen.

Odată formați arbusculii în celulele corticale, se stabilește un adevărat troc: planta furnizează carbon rezultat din fotosinteză, iar ciuperca oferă nutrienți și servicii ecologice.

Rețeaua de hife mărește suprafața explorată, interceptează nutrienți slab mobili și modifică rizosfera, funcționând ca o infrastructură biologică ce conectează rădăcinile, microbii și solul”, explică specialistul italian.

Nutriție eficientă și rezistență la stres

Efectul cel mai constant al AMF se referă la fosfor, iar în numeroase situații s-au observat beneficii și asupra unor microelemente, precum zincul și cuprul, uneori și asupra magneziului. În privința azotului, situația este mai complexă și dependentă de tipul de sol, forma de azot disponibilă, starea nutrițională a plantei, portaltoi și comunitatea microbiană.

”De aceea, este mai corect să vorbim despre îmbunătățirea eficienței nutriționale, nu despre creșteri generalizate.

Unul dintre cele mai interesante beneficii ale micorizelor este reziliența. În condiții de stres hidric, salin sau în soluri dificile, asocierea micorizică poate îmbunătăți starea hidrică și stabilitatea fiziologică prin explorarea mai eficientă a solului, acces la apă în micropori, eficiență nutrițională crescută, modularea rizosferei și reglaje fiziologice.

Se poate vorbi și despre Mycorrhiza-Induced Resistance, prin care planta este pregătită să răspundă mai rapid la stres și la anumiți patogeni, fără ca acest lucru să înlocuiască strategiile de protecție integrată”, punctează Vincenzo Michele Sellitto.

Un sol granular și cu miros de humus, prezența faunei edafice și o vigoare echilibrată a butucilor sunt indicatori ai unui sistem biologic funcțional.

Practici care conservă terroir-ului microbian

Managementul agronomic din lunile aprilie-mai poate conserva sau, dimpotrivă, simplifica rețeaua biologică din sol. ”Înainte de intrarea deplină în vegetație, este esențială evaluarea structurii și texturii solului și a stării de umiditate, pentru a evita intervenții mecanice nepotrivite.

Afânarea trebuie să fie superficială, limitată la zona dintre rânduri, pentru a nu perturba excesiv rădăcinile și rețeaua de hife. Reducerea lucrărilor agresive și evitarea inputurilor inutile sunt măsuri concrete prin care protejăm infrastructura biologică a solului”, arată Vincenzo Michele Sellitto.

Fertilizare atent dozată

Specialistul subliniază că aportul de materie organică, prin compost și reîncorporarea resturilor vegetale, susține ciclurile carbonului și nutrienților și stimulează activitatea microbiologică. Covorul vegetal și înierbarea controlată sporesc carbonul radicular și biodiversitatea, stabilizând structura solului.

Fertilizarea trebuie atent dozată: surse echilibrate, evitarea excesului de fosfor solubil și adaptarea azotului la necesarul real al plantei, pentru menținerea unei simbioze funcționale.

MICROORGANISME BENEFICE

• Ciupercile micorizice arbusculare precum Rhizophagus irregularis, Funneliformis mosseae și Claroideoglomus etunicatum îmbunătățesc absorbția fosforului și a microelementelor și ajută planta în condiții de stres abiotic (secetă, salinitate).
• Ciupercile antagoniste precum Trichoderma harzianum, T. atroviride și T. asperellum sunt utilizate pentru combaterea patogenilor, producerea de substanțe antimicrobiene și stimularea apărării naturale, mai ales în prevenția bolilor solului și ale lemnului.
• Clonostachys rosea este folosită în prevenția putregaiului cenușiu.
• Bacteriile promotoare de creștere precum speciile de Bacillus (B. subtilis, B. amyloliquefaciens, B. velezensis) produc metaboliți antimicrobieni și induc rezistența plantei, inclusiv împotriva oidiului (făinarea viței de vie) și a botritei (putregaiul cenușiu).
• Bacterii precum Bacillus pumilus și Pseudomonas fluorescens contribuie la echilibrarea rizosferei și la toleranța la stres, iar Azospirillum brasilense stimulează dezvoltarea rădăcinilor.
• În managementul frunzelor și ciorchinilor se utilizează și drojdii antagoniste precum Aureobasidium pullulans, eficiente în prevenirea botritei, precum și bacterii din genul Streptomyces, utile în controlul patogenilor solului.