Născut pe plaiuri bihorene, în Munții Pădurea Craiului, nu departe de defileul Crișului Repede, în satul fostă comună Zece Hotare, ce aparține acum de comuna Șuncuiuș, din părinți și bunici cu dragoste pentru creșterea animalelor, a rămas atașat de pajiștile și pădurile natale, chiar dacă le-a părăsit la o vârstă fragedă. Copilăria și-a petrecut-o în comunele bănățene Peciu Nou și Jebel din județul Timiș, unde părinții au fost împroprietăriți la Reforma Agrară din 1945.

După absolvirea școlii generale, a urmat cursurile la Școala Medie nr. 5, fostul liceu ”Victor Babeș” din Timișoara, și Facultatea de Agricultură a Institutului Agronomic din același municipiu.

Botanica și pasiunea pentru domeniul pajiștilor

Din primul an de facultate, tânărul student s-a ”molipsit” iremediabil de botanică, din care a rezultat lucrarea de diplomă intitulată ”Flora și vegetația pajiștilor de la Jebel și Sânmihaiul Român și posibilități de îmbunătățire a lor”, cu care a câștigat premiul III pe țară la Festivalul cercurilor științifice studențești de biologie și agricultură de la Universitatea Babeș – Bolyai din Cluj, în anul 1964.

Era atât de pasionat de domeniul pajiștilor, încât la repartiția în producție în loc să aleagă un post mai călduț lângă casă, a solicitat să lucreze la distanță în agricultura de stat, la unitatea cu cea mai mare suprafață cu pajiști din Banat, care era atunci GAS Grădinarii (fost Cacova), din actualul județ Caraș-Severin.

Abia instalat ca inginer stagiar, a început cu multă dăruire lucrările de îmbunătățire a celor peste cinci mii ha pajiști degradate, cu rezultate care l-au recompensat prin numirea în anul următor ca inginer-șef al unității. 

Din producție, direct în cercetare

Printr-un complex de împrejurări favorabile, prin concurs a ocupat un post de geobotanist la Comitetul Geologic din București, unde ministrul agriculturii de atunci, Nicolae Giosan, nu l-a lăsat să se angajeze, propunându-i să lucreze în cercetarea agricolă, unde de altfel a intrat în anul 1967, la Stațiunea de cercetări agricole Măgurele – Brașov, la laboratorul de pășuni, fânețe și plante furajere, sub îndrumarea lui Klaus Niedermaier, un mare pratolog.

În anul 1969, a efectuat un stagiu de specializare pentru pajiștile montane în Elveția, la Stațiunea agricolă din Nyon, sub coordonarea lui Jan Caputa, inițiatorul și primul președinte al Grupului FAO pentru pajiștile de munte din Europa.

La puțin timp după întoarcerea în țară, în anul 1970, a luat ființă Stațiunea Centrală de Cercetări pentru Cultura Pajiștilor Măgurele – Brașov, unde tânărul și pasionatul Teodor Marușca a deținut funcțiile de secretar științific și șef de laborator.

În această perioadă s-a înscris la doctorat sub îndrumarea Prof. univ. Gheorghe Anghel, având teza cu titlul ”Studiul geobotanic și tipologic al nardetelor din județul Brașov”, la IANB București, pe care a susținut-o în anul 1982.

Printe-un alt complex de împrejurări, Teodor Marușca părăsește activitatea de cercetare și se încadrează la unitatea fanion a agriculturii românești, IAS Prejmer, unde se ocupă de baza furajeră și sectorul de chimizare, în perioada 1978 – 1987, după care revine în cercetare la SCCES Perieni – Vaslui și după 1990, la Institutul de Montanologie Sibiu, iar din 1995 se reangajează la prima lui mare pasiune, Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Cultura Pajiștilor, unde activează și în prezent, deținând în ultimii șapte ani funcția de director general.

630 de lucrări de specialitate în peste 55 de ani de activitate

Din această vastă activitate derulată pe parcursul a peste 55 de ani, au rezultat peste 630 de titluri, din care 30 cărți și broșuri, 220 lucrări științifice și 380 lucrări de popularizare, care cuprind o arie largă de domenii:

– Botanică, geobotanică, tipologia pajiștilor, gradientică ecologică montană ;

– Protecția mediului prin mijloace biologice și biotehnice, combaterea eroziunii solului, reconstrucția ecologică a pajiștilor și terenurilor degradate;

– Resurse genetice, ameliorarea, introducerea în cultură, studiul și testarea soiurilor de graminee și leguminoase perene de pajiști;

– Îmbunătățirea pajiștilor prin combaterea buruienilor și vegetației lemnoase, fertilizare, amendare, supraînsămânțare, reînsămânțare etc.;

– Folosirea pajiștilor, conveiere pentru pășunat, comportamentul animalelor, randament în producție animală, lapte de vacă și spor greutate vie la pășunat, eficiența economică etc.

Pe lângă activitatea de cercetare propriu-zisă și de producție, a predat aproape 20 de ani (1996 – 2015), ca profesor asociat, cursuri de ”Agricultură generală” și ”Nutriție animală” la Facultatea de Silvicultură a Universității Transilvania din Brașov.

Este membru titular al Academiei de Științe Agricole și Silvice, vicepreședinte al Filialei Brașov, membru corespondent al Academiei Oamenilor de Știință din România, vicepreședinte al Secției de Agricultură și Medicină Veterinară și a numeroase alte societăți și organizații din țară și străinătate.

Editorii și colaboratorii revistei Ferma îi urează Dlui Dr. ing. Teodor Marușca, mulți ani, sănătate pentru binele și propășirea patrimoniului pastoral românesc, căruia i-a dăruit neabătut ca un fir roșu întreaga viață de până acum și o va dedica în continuare cu aceeași contaminantă pasiune și energie.

Articol publicat in revista Ferma nr.14(175) 15 – 31 august 2016