Târg Internaţional pentru Agricultură Ecologică – ECO-INT 2017 NATURAL TASTE - Revista Ferma
2 minute de citit

Târg Internaţional pentru Agricultură Ecologică – ECO-INT 2017 NATURAL TASTE

Potrivit programului stabilit de organizatori – Centrul de Afaceri şi Expoziţional din Bacău, Asociaţia Română pentru Agricultură Durabilă (ARAD) şi compania Arterius Business, cu partenerii: Titan Machinery, Case IH şi Grup Şerban. Natural Taste 2017 cuprinde două tipuri de activităţi: o expoziţie cu vânzare la Pavilionul Expoziţional 1 ce va oferi publicului produse agro – alimentare certificate bio şi tradiţionale, input-uri, maşini şi utilaje agricole şi conferinţa „Agricultura ecologică – realităţi şi oportunităţi”.

De asemenea, nu vor lipsi unele activităţi emergente evenimentului: prezentări de afaceri de succes în domeniul produselor eco, studii de caz, prezentări de produse şi servicii, transfer de know-how şi un concurs gastronomie / mancăruri tradiţionale ecologice.
Evenimentul are loc la Centrul de Afaceri şi Expoziţii Bacău, Pavilionul Expoziţional 1 şi Centrul de Afaceri şi Marketing (Centrul de Evenimente şi Conferinţe) şi vizează prezenţa producătorilor şi procesatorilor agricoli, precum şi a producătorilor şi furnizorilor de seminţe, îngrăşăminte, produse pentru protecţia plantelor şi de utilaje agricultura ecologică din ţară şi din străinătate, precum şi a unor cercetători agricoli şi a cadrelor didactice universitare.
Aşa cum ne-a declarat Marius Casis, vicepreşedinte ARAD, evenimentul la deschiderea căreia şi-a anunţat prezenţa ministrul Agriculturii, Petre Daea, se constituie „un manifest pentru un stil de viaţă sănătos pentru noi şi familiile noastre”.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →