Vitaminele și provitaminele sunt sintetizate de plante sau de microorganisme, în cursul dezvoltării acestora, când se formează ca metaboliți primari. Vitaminele acționează ca biocatalizatori a numeroase reacții în metabolismul celular, în sinteza hormonilor (vitaminele liposolubile), sau ca factori în reacțiile enzimatice (vitaminele din complexul B). Există în organism o serie de enzime care nu își pot îndeplini rolul decât în prezența anumitor vitamine.
Vitaminele, respectiv precursorii lor (carotinele, beta-carotenul) trebuie absorbite, cu unele excepții, în tractul digestiv al animalelor, asigurarea lor făcându-se prin hrană. Excepțiile sunt vitamina C (sintetizată de organism, mai puțin la păstrăv, somon), colina (sintetizată de organism, dar nu în cantități suficiente la puii aflați în creștere), respectiv niacina (sintetizată din triptofan). De asemenea, vitamina D3 poate fi sintetizată din precursorul produs de către organism, 7-dehidrocolesterina, sub influența razelor solare.
Vitaminele nu pot fi înlocuite unele de către altele, sau de alte substanțe cu compoziție chimică asemănătoare. Sunt sensibile la căldură, la oxidare și la lumină. Aceste caracteristici sunt foarte importante, deoarece ele condiționează modul de păstrare a nutrețurilor, respectiv conținutul acestora în vitamine. Sunt puține furaje care conțin toate vitaminele, cele mai multe având cantități foarte mici de vitamine.
Când suplimentăm hrana animalelor cu vitamine?
Din acest motiv, sunt situații în care se impune suplimentarea vitaminică a hranei, și anume:
• când apare imposibilitatea organismului de a utiliza vitaminele din hrană din cauza unor incompatibilități care pot să apară între componentele hranei (vitamina A și unele oligoelemente);
• în cazul modificării necesarului de vitamine (în anumite stări fiziologice, stări de boală etc.);
• din cauza acțiunii de inhibiție a unor substanțe cu structură chimică asemănătoare vitaminelor, numite antivitamine (tiaminaza din peștele crud poate inactiva, prin scindare, vitamina B1 provocând avitaminoză B1, cu toate că hrana conține cantități suficiente din această vitamină);
• când organismul nu-și poate asigura vitaminele, prin transformarea provitaminelor existente în hrană, din cauza unor afecțiuni sau tulburări ale activității organelor în cauză.
De asemenea, se impune suplimentarea vitaminică, în creșterea intensivă a animalelor, utilizându-se în acest scop produse industriale obținute prin sinteză sau biotehnologie.
De regulă, vitaminele sunt clasificate după criteriul solubilității. Ele se împart în vitamine liposolubile (A, D, E, K, F) și hidrosolubile (complexul vitaminei B și vitamina C). Necesarul în acești nutrienți se satisface prin aport exogen, prin hrană, respectiv prin diferite componente ale acesteia mai bogate în anumite vitamine.
Suplimentarea vitaminică se poate face prin intermediul premixurilor vitaminice, care conțin toate vitaminele, acestea fiind asigurate fie prin blend vitaminic, fie prin diferite produse vitaminice care asigură fiecare vitamină în parte.
Nivelele de vitamine recomandate în hrana păsărilor și a suinelor sunt prezentate în tabel. Valorile de necesar sunt orientative pentru fermieri, pentru a le fi de folos în momentul în care achiziționează un premix vitaminic. Firmele care comercializează diferite surse de vitamine de obicei recomandă nivelele la care trebuie asigurate vitaminele.
UTILIZAREA VITAMINELOR ÎN HRANA PĂSĂRILOR ȘI A SUINELOR – RECOMANDĂRI
Articol publicat in revista Ferma nr. 18 (179) din 15-31 octombrie 2016
