STRUCTURA DE CULTURI ÎN NOUL AN AGRICOL. Pe ce au mizat agricultorii vasluieni ? - Revista Ferma
2 minute de citit

STRUCTURA DE CULTURI ÎN NOUL AN AGRICOL. Pe ce au mizat agricultorii vasluieni ?

”În toamnă, au fost asigurate condiţii propice răsăririi şi creşterii culturilor înfiinţate. Grâul ocupă 64 mii hectare, orzul 7600 hectare, iar rapiţa 15 mii de hectare, în scădere faţă de anul precedent, atunci când rapiţa a fost semănată pe 22 mii hectare. La finalul lunii martie 2021, gradul de aprovizionare a solului cu apă, pe adâncimea 0-20 cm era optim. Dar, nu acelaşi lucru se constată pe profilul de sol 0-100 cm, raportat la acelaşi reper de timp rezerva de apă fiind satisfăcătoare. Potrivit datelor oficiale, această situaţie legată de starea de aprovizionare în adâncime a solului este valabilă nu numai la Vaslui, ci în toată regiunea de Nord-Est a României. Ţinând cont de realitatea din teren, care trebuie completată cu informaţia că, în judeţul Vaslui, cea mai mare parte a terenului arabil se află într-o clasă scăzută de fertilitate, respectiv 90% din suprafaţă se află în clasele de fertilitate 3, 4 şi 5, este deosebit de important ca producătorii agricoli să adopte soluţii tehnice foarte bine gândite. Numai că, pe fondul pagubelor imense determinate de seceta de anul trecut, al lipsei resurselor financiare şi al scumpirii exagerate a input-urilor, noi piedici ies în faţa fermierilor”, arăta Gigel Crudu, Director DAJ Vaslui.

Terenuri agricole în Câmpia Bărăganului_b

În judeţul Vaslui, culturile de primăvară ocupă o suprafaţă de aproximativ 174 mii de hectare de teren arabil, respectiv 60% din suprafaţa arabilă, ponderea fiind reprezentată, în continuare, de porumb (94 mii ha), floarea soarelui (56 mii ha), iar diferenţa de suprafaţă revenind altor culturi (ovăz, orzoaică de primăvară, sfecla de zahăr, mazăre). În privinţa culturii de porumb, în judeţul Vaslui, de regulă, în proporţie de aproape 70% este vorba despre producători individuali şi doar 30% reprezintă ponderea exploataţiilor comerciale, respectiv sursa de producţie marfă pentru piaţa de profil.

 

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →