Înfiinţarea grupurilor de producători
• Beneficiarii sunt grupurile de producători recunoscute oficial începând cu 1 ianuarie 2007 până la 31 decembrie 2013.
• Excepţie de la finanţare
fac grupurile de producători recunoscute preliminar în sectorul
legume-fructe şi cele care au primit sprijin prin Programul SAPARD sau
de la bugetul naţional; organizaţiile de producători din sectorul
legume-fructe care beneficiază de sprijin prin Regulamentul CE
2200/1996, precum şi cele ale producătorilor de hamei.
• Sprijinul public nerambursabil de sută la sută se acordă pentru următoarele activităţi agricole: culturi de câmp, horticultură, viticultură (viţă de vie pentru vin), creşterea animalelor pentru lapte, creşterea animalelor (excluzând laptele), a granivorelor (porci şi păsări) şi cu caracter mixt (creşterea animalelor pentru lapte şi carne/culturi vegetale şi creşterea animalelor).
• Schema de sprijin. Suma se calculează anual în funcţie de valoarea producţiei anuale comercializate (VPC) de către grupul de producători recunoscut, astfel:
– 5% în primii doi ani, 4% în al treilea an, 3% în anul patru, 2% în al cincilea an, din VPC-ul de până la un milion de euro;
– 2,5% în primii doi ani, 2,0% în al treilea an şi câte 1,5% în anul al patrulea şi respectiv al cincilea din VPC-ul care depăşeşte un milion de euro.
Schema de plată cuprinde şi ratele anuale acordate în primii cinci ani de la data recunoaşterii grupului de producători.
Prima rată se achită la un an de la recunoaşterea grupului de producători.
Sprijin pentru sectorul legume-fructe
Producătorul de legume-fructe, membru al unui grup recunoscut preliminar, poate accesa, în nume propriu, programe prin măsurile de dezvoltare rurală (Măsura 121; Măsura 123 etc.), iar alocarea proiectului eligibil este susţinută în procent de 50 la sută.
Pentru recunoaşterea unui grup de producători şi pentru accesarea ajutorului trebuie să existe minim cinci producători de fructe şi/sau legume şi, totodată, nişte criterii interne de organizare şi de funcţionare.
• Tipuri de finanţare
– Pentru organizaţiile de producători se acordă sprijin financiar în valoare de 4,1% din VPC, precum şi 50% din valoarea totală a programului operaţional.
– În vederea constituirii şi facilitării activităţilor administrative se acordă 10% în primii doi ani, 8% în al treilea an, 6% în al patrulea an şi 4% în al cincilea an, din VPC.
– Un alt ajutor financiar se adresează direct grupurilor de producători recunoscuţi preliminar, care acoperă 75% din valoarea investiţiilor eligibile conform planului de recunoaştere şi cei 10% din VPC.
• Măsurile eligibile se referă la investiţiile în construcţii noi şi/sau modernizări pentru depozitarea şi păstrarea produselor, infrastructură internă şi utilităţi; achiziţionarea de noi utilaje, de instalaţii şi de echipamente; pentru îmbunătăţirea controlului intern al calităţii produselor şi al subproduselor; achiziţionarea în leasing de noi mijloace de transport specializate; pentru procesarea produselor agricole ale membrilor etc.
SPRIJIN PENTRU ÎMBUNĂTĂŢIRI FUNCIARE
Conform HG nr. 269/2009, cuantumul subvenţiei care se acordă producătorilor agricoli din sectorul de îmbunătăţiri funciare, în 2009, este de 700 lei/hectar.
• Prin Măsura 121 – „Modernizarea exploataţiilor agricole” şi prin Proiectul „Reabilitarea şi reforma sectorului de irigaţii” se pot accesa fonduri pentru achiziţionarea instalaţiilor de irigaţii.
• Prin Măsura 125 – „Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii” se pot accesa fonduri nerambursabile de până la un milion de euro, pentru modernizarea şi retehnologizarea infrastructurii de irigaţii, precum şi pentru alte amenajări şi lucrări de îmbunătăţiri funciare.
MĂSURA 142
Până în prezent, pentru măsura 142 – „Înfiinţarea grupurilor de producători” din cadrul PNDR, s-au depus 6 dosare, valoarea totală fiind de 491.877 euro, ceea ce reprezintă mai puţin de trei la sută din suma alocată în intervalul 2007-2009.
Potrivit reprezentanţilor MAPDR, pe această măsură s-au depus cele mai puţine proiecte, iar principala cauză este reticenţa la asociere şi refuzul fiscalizării, mulţi dintre producători preferând să vândă în continuare în pieţe.
Sesiunea de depunere a proiectelor pentru Măsura 142 a fost deschisă în data de 3 decembrie 2008 şi este continuă. Alocarea financiară pentru această măsură este de 138.855.905 euro, dintre care 20.828.386 euro, pentru perioada 2007-2009.