Pe fondul extinderii reţelei de dealeri şi a proceselor calitative implementate în ultimii ani, afacerile Stihl au înregistrat o creştere de 15 la sută în 2017. “Putem spune că este cel mai bun an al companiei de până acum, un record istoric. De altfel, avem trei dealeri care au înregistrat pentru prima dată cifre de afaceri de peste un milion de euro, iar anul acesta ne aşteptăm la încă 5-6 parteneri care să atingă acelaşi nivel. Aceştia se află în zone total diferite ale ţării, deci nu putem afirma că dezvoltarea economică a unei anumite zone a favorizat decisiv această creştere. În esenţă, este vorba despre asumarea, la nivelul proprietarilor acestor afaceri locale, a unei anumite implicări în dezvoltare şi extindere, pe care STIHL o încurajează”, declară Ioan Mezei, director general Stihl România.
Reţeaua de dealeri Stihl: 360 de magazine
În acest moment, Stihl operează în 360 de magazine care aparţin distribuitorilor autorizaţi din ţară. În ultimii ani, împreună cu distribuitorii săi, compania a demarat un amplu proces investiţional menit să modifice standardul comercial, dar şi componenta de service. “Aceste investiţii, la nivelul întregii reţele de parteneri, se regăsesc, iată, în creşterea pe care am avut-o anul trecut”, arată Ioan Mezei.
Potrivit acestuia, „în ultimii zece ani piaţa motouneltelor a fost invadată de produse de proastă calitate, şi, cum era de aşteptat, acestea au înregistrat defecţiuni la scurt timp după achiziţie, multe dintre ele chiar nemaiputând fi reparate. Pe lângă acest aspect este vorba, în primul rând, de siguranţa în utilizare, multe dintre aceste utilaje reprezentând un adevărat pericol. Noi ne confruntăm zilnic cu astfel de produse în service-urile dealerilor noştri. Or, în această situaţie, utilizatorii simt direct ce înseamnă o motounealtă de proastă calitate şi încep să opteze pentru produse premium, care oferă în plus siguranţă şi un cost corect în utilizare”, explică Ioan Mezei.
Dezvoltarea companiei vine şi cu componenta logistică şi de organizare. Astfel, la mijlocul lunii martie compania a demarat lucrările pentru extinderea depozitului din Otopeni. Suprafaţa alocată birourilor şi spaţiilor de training va creşte cu 50%, iar cea de depozitare cu 200%. Investiţia în extindere se ridică la 6 milioane de euro şi va fi finalizată până la sfârşitul anului.
Produsele „Viking” trec sub brandul Stihl
O altă schimbare majoră la nivelul companiei vizează gama de produse destinate zonei de grădinărit şi amenajare a spaţiilor verzi, comercializată sub brandul Viking. Practic, din acest an, toate gamele de produse sub Viking vor fi transferate sub brandul Stihl, pentru toate categoriile de produse, existând de acum doar o singură marcă.
Comunicat de presă STIHL România
Ioan Mezei: „În piaţă, s-a manifestat un fenomen pe care l-am anticipat de câţiva ani şi pe care îl aşteptăm să se întâmple şi în perioada care urmează. Este vorba despre o migrare a utilizatorilor de la produsele ieftine, la produsele premium”.
BUSINESSUL MONDIAL STIHL
Cele mai recente date arătau o creştere a businessului mondial Stihl de aproape 12%, atingând 2,7 miliarde de euro la sfârşitul lunii august a anului trecut. Compania germană intenţionează să investească un miliard de euro în dezvoltare până în 2019.
Stihl România este o companie deţinută sută la sută de firma mamă şi a fost înfiinţată în anul 1997. Compania mamă a fost înfiinţată în anul 1926 de către Andreas Stihl.
Un articol publicat în revista Ferma nr. 7/212 (ediţia 15-30 aprilie 2018)