Iar acum, păcatele noastre, suntem și membri UE și e nevoie de reprezentare și la acest nivel. Dar aici, cotizațiile sunt ca pentru domni. Fiecare își plătește însă cotizația. E o regulă clară a participării într-un forum democratic. Cum este Copa Cogeca, de exemplu. Cum sunt, de altfel, toate organizațiile din lumea democratică.
Mai deunăzi, Camera Deputațior, ca for decizional, a adoptat legea prin care statul e obligat să achite cotizațiile federațiilor din agricultură care ne reprezintă sau ne vor reprezenta la Bruxelles. Din banii contribuabililor, adică. Dar nu asta e principala problemă – la urma urmei și fermierii contribuie la buget – ci faptul că astfel statul va avea încă o pârghie prin care să mânuiască și așa destul de frageda mișcare sindicală ori patronală din acest sector. Cum naiba să mai negociezi ceva cu cel care îți asigură existența?! Mă întreb și eu așa, ca Moromete…
Chiar și campaniile electorale se vor bugeta tot de la sânul generos al maicii patrii. Chipurile că așa nu vor mai da găleți la alegători. Cum îi vine unuia o idee mai năstrușnică, cum sar aleșii noștri să voteze cu amândouă mâinile. Iar guvernul social-democrat, sărăcuțul de el, se chinuie să nu moară înainte de a îndeplini visul liberalilor. Ca pe la noi, nu? Doar Iohannis poate mai crede în „România lucrului bine făcut”. Dar mă întreb, iar, ca mucalitul de Moromete, dacă tot punem sămânța pe cărare, la ce mai zgâriem aiurea pământul? Apropos de țărână, că tot veni vorba, în Anul Internațional al Solului poate ar fi cazul ca parlamentarii să facă o lege care să îi oblige pe fermieri să participe la cursuri de fertilizare și, poate chiar înaintea cadastrului, să facă analize de sol înainte de a-l otrăvi pentru multă vreme. Vorba lui Larențiu Baciu, spusă pentru a nu știu câta oară, „agricultura este totuși o știință” și încă una care exploatează cel mai mare organism viu de pe planetă iar la noi, din păcate, „prea mulți amatori intervin brutal asupra solului, fertilizând după ureche”. Dar așa se întâmplă când nu avem camere agricole care să stabilească reguli în această branșă. Reguli care să fie impuse de organizațiile profesionale, capabile să discearnă ce e rău și ce e bine, și asta cu mult înainte de a cere statului să facă legi care, de cele mai multe ori sunt prost aplicate. Ori sunt pur și simplu încălcate, pentru că sunt absurde sau anacronice.
Fermierii chiar trebuie să se adune și să se organizeze în asociații solide, independente, care să poată pune mâna ferm la gâtlejul politicienilor de orice fel. Fără să lupte cu morile de vânt prin acțiuni sterile plătite de la buget sau din cine știe ce fel de buzunare interesate. Înainte de a cere ceva, oricui, trebuie să învățăm că democrația costă și dacă nu suntem dispuși să ne asigurăm că instituțiile, asociațiile, cooperativele au bugete clare, din surse oneste și verificabile până la ultimul ban, întotdeauna cel care va aduce banii va face și regulile.
Și să nu uitați vreodată, dragi agricultori, că nimic durabil nu se face fără sacrificii. Nu vă lăsați organizațiile profesionale la mila bugetului. Dați un euro pentru fiecare hectar, animal sau tonă de produs și adunați-vă mănunchi în jurul celor care vă reprezintă. Ca să știe toată lumea că ei vă reprezintă pe voi și numai pe voi!
