Sommet de l'Elevage - Revista Ferma
4 minute de citit

Sommet de l’Elevage

sommet11 m Sommet de l'Elevage

Sommet de l’Elevage, expoziție organizată în Clermont-Ferrand/Cournon este una dintre cele mai mari evenimente internaționale specializate în domeniul creșterii animalelor. La ediția din 2014, ce se va desfășura în perioada 1-3 octombrie, vor fi peste 1.250 de expozanți și sunt așteptați mai mult de 82 de mii de vizitatori, inclusiv 3.300 din afara Franței.

 

Clermont-Ferrand se află în mijlocul Masivului Central, cea mai mare regiune producătoare de bovine de carne din Europa. De-a lungul anilor, Sommet s-a consacrat ca un forum de afaceri dedicat, în primul rând, crescătorilor profesioniști și prezentării animalelor de reproducție.

În 2014, peste 2.000 de animale cu o valoare genetică ridicată vor reprezenta 22 de rase de bovine franceze și europene, 26 rase de ovine, 16 rase de cai etc. Vor fi prezentate în show 850 bovine de carne, 450 vaci de lapte, 400 oi și peste 300 cai.

Importanța evenimentului este recunoscută la cel mai înalt nivel, în fiecare an oficialități din lumea politică fiind prezente la deschiderea evenimentului și la întâlnirile cu profesioniștii din sectorul agricol. Anul trecut a fost prezent la deschiderea târgului chiar președintele francez. Întâlnirile dintre factorii de decizie din lumea politică și asociațiile crescătorilor de animale, care au loc pe parcursul evenimentului, precum și declarațiile și anunțurile importante privind politicile agricole sunt urmărite de presa internațională.

Pe parcursul celor trei zile, Sommet de l’Elevage oferă un program amplu de vizite la ferme, evenimente profesionale, demonstrații practice și conferințe care dezbat teme importante pentru sectorul creșterii animalelor.

Spațiul dedicat vizitatorilor străini oferă toate facilitățile pentru întâlnirile de afaceri, pentru a lega noi contacte precum și informațiile necesare pentru vizitarea show-ului, odihnă și acces gratuit la internet.

Programul de conferințe include teme de actualitate în domeniul creșterii animalelor: tehnologii de creștere, genetică și ameliorare, medicină veterinară și lanțul alimentar, dar și studii și analize de piață, oportunități în cadrul PAC, strategii de afaceri și pârghii pentru îmbunătățirea profitabilității fermelor, provocările și perspective ale pieței în actualele condiții economice și geopolitice.

 

Vizite la ferme

În toate cele trei zile ale evenimentului, vor fi organizate vizite la ferme de bovine, oi și capre, din regiune. Aceste vizite sunt destinate în primul rând vizitatorilor internaționali, sunt gratuite și veți beneficia de sfaturile unui expert în reproducție animală și de un ghid-interpret (engleză, spaniolă, germană).

Fermele vizitate exploatează vaci de carne din rasele Charolaise, Limousine, Aubrac, Blonde D’Aquitaine, Normandă și Salers, ferme de vaci de lapte din rasele Brown Swiss, Holstein, Montbeliarde și Simmental/Fleckvieh. Vor fi vizitate și ferme de oi, ferme de capre pentru lapte, un abator, fabrică de produse lactate și o unitate de producere a biogazului. Programul complet al vizitelor la ferme este disponibil pe site: http://www.sommet-elevage.fr/en/visit-farm-visits.html.

Transportul cu autocarul de la târg la ferme și retur este gratuit, dar fiindcă numărul de locuri este limitat, trebuie să vă înregistrați din timp, prin e-mail sau la recepția pentru vizitatorii internaționali, în timpul târgului.

De asemenea, pentru vizitatori sunt oferite servicii de transfer gratuit de la mai multe locații din zonă către Sommet de l’Elevage, fiind disponibile patru rute diferite de transfer, inclusiv către principalele zone hoteliere din Clermont-Ferrand.

Informații suplimentare despre Sommet de l’Elevage gasiți aici: http://www.sommet-elevage.fr 

Logo Sommet de l'Elevage

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →