Soluţiile NHR Agropartners II - mai puţin pesticid, tratamente mai eficiente - Revista Ferma
6 minute de citit

Soluţiile NHR Agropartners II – mai puţin pesticid, tratamente mai eficiente

Din ce în ce mai multe maşini folosesc sisteme de ghidare (cu laser, GPS) pentru a controla traficul şi trecerile pe sol sau secţiunile rampelor maşinilor de stropit şi de fertilizat. Ghidarea corectă este primul pas pentru controlul traficului în câmp. Astfel se pot reduce suprapunerile şi trecerile pe sol (compactarea solului, cu efectele ei nocive), în plus faţă de avantajul preciziei mai mari a lucrării şi cel al vitezei crescute de lucru, indiferent de vizibilitate, inclusiv noaptea. Aceasta este şi o sursă de economii de combustibil şi de creştere a productivităţii. Folosind sistemele de autoghidare, maşina poate intra la fiecare a doua sau a treia trecere, fără nevoia de a face întoarcerea la capăt de rând din mai multe mişcări (reducerea timpilor de întoarcere). Câteva secunde câştigate la fiecare întoarcere poate duce la economii importante şi la creşterea productivităţii, fără suprapuneri sau fără zone netratate, fără nevoia de marcatori pentru conducerea maşinii de stropit şi astfel obţinând o lucrare mai precisă.

Controlul automat al secţiunilor la o maşină de stropit_b

Controlul automat al secţiunilor şi chiar al fiecărei duze
Sistemul automat de control al secţiunilor elimină suprapunerile peste suprafaţa tratată la trecerea anterioară (Foto 3). Se închid una sau mai multe secţiuni ale rampei, eliminând suprapunerile şi astfel se economisesc pesticide şi se protejează mediul.
Maşini şi mai sofisticate, precum Navigator sau Alpha de la Hardi, oferă controlul automat al fiecărei duze (Foto 4). Aici suprapunerile sunt reduse şi mai mult, pentru că nu se mai închide o secţiune cu 5-10 duze, ci fiecare duză. Se poate diminua cantitatea de pesticide cu până la 10%, evitând dubla stropire şi distrugerea plantelor, stropirea în zone critice prin închiderea sau deschiderea diferitelor duze sau chiar utilizarea normelor variabile.
Folosirea unor maşini capabile să plaseze corect pesticidele, reducând deriva şi pierderea soluţiei în atmosferă sau prin evaporare, aduce mai multe beneficii: creşterea vitezei de lucru, mărirea duratei atunci când se poate face tratamentul în bune condiţii, prin reducerea influenţei vitezei şi direcţiei din care bate vântul, tratament de foarte bună calitate pe ambele feţe ale frunzelor şi favorizarea pătrunderii soluţiei până la sol.

Deriva cu şi fără cortină de aer de protecţie a jetului de soluţie la Hardi Twin_b

Sistemul Hardi Twin cu cortină de aer
Prin creşterea calităţii tratamentului se poate reduce doza de pesticid. Aceasta se poate realiza prin folosirea unor maşini de stropit cu cortină de aer care protejează jetul de soluţie. Un sistem binecunoscut este Hardi Twin (Foto 4). Două ventilatoare montate central asigură un debit de aer constant pe toată lăţimea rampei, atât în stânga, cât şi în dreapta, creând o cortină de aer care se poate înclina în faţă şi în spate, în funcţie de direcţia din care bate vântul, reducând efectul acestuia asupra tratamentului. Substanţa este plasată la locul dorit, cu derivă redusă, deci cu mai puţine pesticide purtate de vânt în atmosferă sau pe sol şi cu evaporare mai redusă, cu o viteză de lucru mai mare şi o calitate mai bună a tratamentului. Din acest motiv, datorită calităţii sporite a tratamentului şi acoperirii cu pesticide, se poate reduce substanţial cantitatea de lichid la hectar. Aceasta înseamnă protecţia mediului, a sănătăţii plantelor şi a consumatorilor, precum şi mai mulţi bani în buzunarul fermierului.

Cu 30% mai puţină soluţie de stropit
Încercări efectuate în 2018 la Universitatea Aarhus – Flakkebjerg Research Center din Danemarca au confirmat posibilitatea reducerii dozei de pesticide cu 30%, datorită depunerii de soluţie sub rampă cu 30% mai mare faţă de sistemul convenţional şi cu derivă redusă cu până la 80%.
În cazul maşinilor de erbicidat Hardi dotate cu sistemul Twin, cele două ventilatoare asigură o mare cantitate de aer pe ambele jumătăţi ale rampei (maxim 2000 mc/h/m lăţime de rampă, cu viteza aerului de 35 m/s) şi permit viteze mai mari de lucru în condiţii de vreme dificile.
Controlul excelent al derivei când se foloseşte sistemul Twin face posibil ca picăturile foarte fine de soluţie să ajungă şi să acopere mai bine suprafaţa frunzelor, într-o mare varietate de condiţii, iar distribuţia soluţiei pe întreaga plantă să fie mai uniformă. Planta este mişcată de curentul de aer, colectând o cantitate mai mare de picături fine din aer. Efectul aerului face ca picăturile fine şi medii să fie controlate de curentul de aer şi ghidate spre plantele ţintă, ajungând la o acoperire uniformă şi mai completă a zonei ţintă.

Colectarea surplusului de soluţie
Tot mai mulţi producători oferă maşini de stropit în vii care pot recupera surplusul de soluţie. De o parte şi de alta a rândului de viţă-de-vie se află câte un panou care îmbracă rândul, soluţia se pulverizează din ambele părţi ale rândului, tratează plantele, iar surplusul se prelinge pe pereţi (panouri) şi se adună în partea de jos, de unde se reintroduce în rezervor. Reducerea cantităţii de pesticide folosite este considerabilă, iar impactul asupra mediului e minim. Practic, toată soluţia ajunge pe plante şi nu se mai pierde nimic în atmosferă sau pe sol, se reduce evaporarea, iar surplusul de soluţie se recuperează (Foto 5).
Toată soluţia pulverizată ajunge la ţintă, iar cantitatea folosită poate fi mai mică cu până la 60-80% la primele tratamente şi cu 10-15% la ultimele. Cu o astfel de maşină, se poate vorbi de o scădere medie cu 25-30% a necesarului de soluţie de stropit.

MaÅŸina de stropit Ecoprotect S 800 de la firma Gregoire_b

Florin NEACŞU
NHR Agropartners

CÂTEVA CONCLUZII
Cele trei soluţii propuse de NHR Agropartners, din care primele două au fost prezentate în ediţia precedentă a revistei, pot asigura o reducere importantă a consumului de pesticide, prin creşterea preciziei de aplicare, fără să influenţeze recoltele obţinute, protejând mediul şi sănătatea operatorilor şi a consumatorilor produselor agricole.
Tratarea apei este o practică bună şi poate ajuta fermierii să crească eficienţa tratamentelor fitosanitare ale culturilor lor.
Pe de altă parte, industria oferă o mulţime de maşini agricole capabile să distribuie cantitatea corectă de pesticide sau de îngrăşăminte, cu precizie mare şi să reducă pierderile în atmosferă, economisind cantităţi importante de chimicale.
Reducerea cantităţii de chimicale reprezintă un pas înainte şi este o alternativă care trebuie luată în considerare. În afara protecţiei mediului, sunt şi alte avantaje precum: creşterea eficienţei tratamentelor, efect mai rapid, reducerea costurilor cu pesticidele, îngrăşămintele şi combustibilul, creşterea productivităţii prin reducerea cantităţii de lichid la hectar şi prin creşterea vitezei de lucru, încadrarea în timpul optim de efectuare a fiecărei lucrări, cu rezultate favorabile pentru creşterea sustenabilă a recoltelor etc.

Articol publicat în revista Ferma nr. 15/241 (ediţia 1-15 septembrie 2019)

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →