Soluțiile Bayer pentru protecția plantelor - Revista Ferma
6 minute de citit

Soluțiile Bayer pentru protecția plantelor

bayer111 m Soluțiile Bayer pentru protecția plantelor

Un astfel de eveniment a avut loc la Timișoara, pe 22 ianuarie a.c., când Daniel Grosz, în calitatea sa de director tehnic pe zona de vest, a prezentat recomandările Bayer pentru aplicarea tratamentelor la culturile de cereale păioase, rapiță, porumb și floarea-soarelui.

Deși o mare parte din suprafețele agricole a fost acoperită deja cu un strat protector de zăpadă, în Timiș iarna nu și-a făcut încă simțită prezența la modul serios, iar asta ar putea crea unele probleme. Au fost semnalate cazuri de îmburuienare severă, dar și boli instalate încă din toamnă, ceea ce pune în pericol dezvoltarea optimă a culturilor. Pentru a nu scăpa situația de sub control, trebuie să existe un plan de acțiune bine stabilit.

 

Scheme de tratament la cereale

La culturile de cereale păioase – unde în regiunea de vest a țării se estimează o creștere cu 13 la sută a suprafețelor însămânțate în toamnă – specialiștii Bayer au identificat nu mai puțin de patru tratamente, dintre care două sunt specifice, care se impun a fi aplicate doar pe anumite parcele sau în anii în care apare o presiune suplimentară. Astfel, prima intervenție obligatorie ar trebui să aibă loc în perioada de după înfrățit și până la formarea frunzei stindard, când vizate sunt buruienile dicotile, făinarea și septorioza. Soluția propusă este pachetul tehnologic Falcon Pro, care conține fungicidul cu același nume și erbicidul Sekator, pentru o suprafață tratată de 25 hectare. Cei ce optează pentru un astfel de pachet tehnologic, vor plăti cu zece procente mai puțin față de costul de achiziție individuală a celor două produse.

Al doilea tratament, aplicat în faza de burduf până la înspicat, este gândit să combată bolile foliare și dăunătorii. În acest caz, produsele recomandate sunt fungicidele Nativo Pro (care are capacitatea de a menține foliajul verde pe o perioadă mai lungă de timp, generând spor de producție) și Zantara (indicat în special în strategiile antirezistență), respectiv insecticidul sistemic Biscaya, cu spectru larg de combatere, care are o perioadă lungă de protecție și poate fi aplicat în orice condiții meteorologice.

Pentru combaterea buruienilor graminee există Hussar Activ, un erbicid recomandat a se aplica până în faza de două internodii, care are avantajul de a controla și dicotilele anuale și perene, respectiv produsul Attribut, extrem de eficient împotriva speciilor de bromus și a pirului, în culturile de grâu, secară și triticale.

În ultima parte a vegetației, când este foarte probabil să apară fuzarioza spicului, o boală care provoacă importante pierderi cantitative, dar și calitative, intră în acțiune Prosaro, iar pentru tratamentul semințelor soluția propusă de Bayer se numește Yunta Quattro.

 

Creștere semnificativă a suprafețelor de rapiță

În ceea ce privește rapița, vestul țării a înregistrat sezonul acesta o creștere de 34 la sută a suprafețelor înființate. Odată cu aceasta au crescut însă și grijile fermierilor, pentru că vorbim despre o cultură tehnică ce necesită o abordare serioasă. Iar Bayer vine în întâmpinarea acestor provocări cu soluții elaborate. Ar trebui avută în vedere aplicarea a nu mai puțin de trei tratamente. Mai întâi, încă din toamnă, se urmărește combaterea putregaiului negru, după care aceeași boală poate apărea și în primăvară, alături de putregaiul cenușiu și făinare, în timp ce al treilea tratament vizează pătarea brună și putregaiul alb. Pe lângă protecția oferită de Tilmor, care asigură un control bun pe tot spectrul de boli întâlnite la cultura de rapiță, Bayer a lansat anul trecut un nou fungicid – Propulse, cu aplicare în perioada înfloritului, care însă nu provoacă probleme entomofaunei utile. Acesta vizează strict putregaiul alb și pătarea brună, boli destul de păguboase dacă nu sunt combătute la timp. Este practic soluția pentru fermierii care își asumă riscuri adoptând o rotație scurtă a culturilor. 

Pe lângă asta, sunt propuse și două pachete tehnologice: Proteus, recomandat a se aplica de la ieșirea din iarnă până la începutul înfloritului, respectiv Biscaya, care se pretează a fi folosit în perioada înfloritului, pentru că nu dăunează polenizatorilor. O altă soluție de contact în combaterea dăunătorilor este Decis Expert, omologat anul acesta, ca o alternativă la Decis Mega, devenit între timp un produs destinat exclusiv fermelor profesioniste.

Combaterea buruienilor graminee anuale și perene se face cu Centurion Plus, erbicid utilizat în postemergență, iar pentru reducerea pierderilor cauzate de scuturare există Lamfix, un polimer natural, complet solubil în apă, care se aplică de la începutul coacerii până când 30 la sută din silicve s-au maturizat.

 

Protecția culturilor de porumb

Și la cultura porumbului, Bayer propune produse fitosanitare cu eficacitate ridicată. Adengo este unul dintre ele, recomandat a fi utilizat în preemergență și postemergență timpurie, pentru combaterea buruienilor dicotiledonate și monocotiledonate anuale. În cazul unor infestări foarte puternice cu graminee, în soluri cu conținut de humus de peste 3,5%, acesta poate fi utilizat în asociere cu alte erbicide, precum Merlin Duo sau Merlin Flexx. Pe de altă parte, în stadiul de 2 până la 8 frunze, soluția propusă este Laudis, care combate buruienile dicotile și monocotile anuale, fără a avea nici un fel de efect fitotoxic, iar dacă există o presiune din partea costreiului din rizomi, a mohorului sau a pirului, se recomandă Equip (aplicat în doze diferite!).

 


SFERA – FUNGICID PENTRU FLOAREA-SOARELUI

Ultima parte a prezentării a fost dedicată culturii de floarea-soarelui, insistându-se asupra unui singur produs, și anume Sfera. Foarte eficient în combaterea putregaiului cenușiu, putregaiului alb, alternariozei și frângerii tulpinilor, acest fungicid de ultimă generație poate fi aplicat de două ori, cu un interval minim de 21 de zile între tratamente. Produsul are acțiune preventivă de lungă durată, curativă și, în anumite situații, chiar eradicativă. Primul tratament se efectuează în fenofaza de 6-8 frunze ale plantelor, iar următorul la începutul înfloririi, atunci când primele flori ligulate sunt vizibile. Dacă se aplică un singur tratament, acesta este recomandat la apariția distinctă a calatidiului.

 

 

 

 

Articol publicat in revista Ferma nr.2(163) 1-15 februarie 2016

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →