Una dintre cele mai importante probleme cu care se confruntă fermierii de azi este scăderea alarmantă a numărului de purcei obţinuţi la a doua fătare, a cărei cauzalitate complexă a determinat catalogarea ei ca sindrom.

Câteva dintre sugestiile utile de prevenire a instalării acestui sindrom ar fi următoarele:

1. Evitarea îngrăşării excesive a femelei pe parcursul gestaţiei, pentru că scrofiţele grase la fătare au un apetit scăzut în lactaţie, graţie rezervelor acumulate. În plus, există dovezi clare că la scrofiţele prea grase glanda mamară nu se dezvoltă suficient din cauza depunerilor de grăsime;

2. După încheierea fătărilor, reglarea temperaturii în compartiment la 18-20^oC şi limitarea la minim a curenţilor de aer;

3. Creşterea treptată şi zilnică a cantităţii de furaj oferită scroafei;

4. Utilizarea unei diete de lactaţie cu un nivel energetic crescut;

5. Stimularea consumul de apă, întrucât dacă animalul nu bea apă, nici nu consumă suficient furaj. Iar când consumul de apă scade sub 6 litri pe zi, rata mortaliăţii purceilor în primele 2 săptămâni poate creşte de 5 ori!

6. Influenţarea creşterii consumului zilnic, voluntar de furaj, a ingestei prin:

a) administrarea frecventă a furajului (de 3 ori pe zi, la 5-6 ore interval);

b) atingerea pragului furajării la discreţie în zilele 6-8 zile de lactaţie;

c) împărţirea fiecărui tain în două porţii, la un interval de 30 minute şi creşterea raţiei acelor animale care consumă ce au primit;

d) adăugarea de apă peste furaj pentru creşterea palatabilităţii, mai ales acolo unde furajul nu e peletat.

7. Fiecărei scrofiţe îi va fi repartizat doar numărul de purcei complementar numărului de sfârcuri funcţionale, pentru stimularea prin supt a dezvoltării glandei mamare şi creşterea cantităţii de lapte produs;

8. Evitarea prelungirii duratei primei lactaţii prin utilizarea scrofiţelor ca doici, pentru a nu determina epuizarea şi slăbirea femelei;

9. În măsura disponibilităţii spaţiului, la înţărcare, se va evita amestecarea în acelaşi grup a scrofiţelor cu scroafelor mai în vârstă, multipare. Nu vor face faţă competiţiei la furajare şi vor slăbi în continuare.

10. Luarea în considerare a amânării inseminării/montei, până la ciclul estral următor;

11. Consultarea medicului veterinar pentru eventuala administrare de analogi ai progesteronului după momentul înţărcării.

Concluzie

Alimentaţia scrofiţelor (dar şi a scroafelor) în perioada de gestaţie şi lactaţie reprezintă cheia păstrării funcţionalităţii şi a nivelului performanţelor de reproducţie al genotipurilor moderne. De la o scrofiţă “grasă şi frumoasă” nu veţi obţine purcei mulţi şi mari! Dimpotrivă!

Cine ignoră rata fătărilor, o face pe banii lui! Obţinerea constantă a unei rate reduse a fătării în fermă necesită ajustarea imediată a câtorva elemente. Vezi AICI ce măsuri corective trebuie luate!

un articol de

IOAN LADOŞI