Sistemul modular DELTACOVER 1024 - Revista Ferma
3 minute de citit

Sistemul modular DELTACOVER 1024

delta111 m Sistemul modular DELTACOVER 1024

Recoltarea trebuia să fie efectuată fără întreruperi, independent de logistica ulterioară, de traseul de transport la beneficiar sau de procesul de depozitare finală. Soluția propusă a fost – în cazul prezentat de noi – acoperirea celor patru celule din beton existente pe platforma fermei cu patru structuri ușoare DELTACOVER 1024. Celulele au fiecare o lățime de peste 10 m și o lungime de 24 m. Înălțimea pereților fiind de 3 m se va ajunge la o înălțime la coamă a structurilor de peste 7,5 m, permițând bascularea în interior. 

Datorită colaborării foarte bune cu beneficiarul, firma Delta Exclusiv SRL a început imediat producția la Timișoara a structurii din oțel zincat și a prelatei folosindu-se material de cea mai bună calitate, importat din Austria. Astfel s-a reusit, în timpul scurt rămas până la recoltare, să fie finalizat ansamblul celor patru corturi, inclusiv fronturile spate cu aerisire, fronturile față cu acces TIR și protecția perimetrală – producție, livrare, asamblare. 

Speranțe avem în acest sezon și pentru obținerea unor rezultate pozitive de producție în cazul culturilor de porumb, soia și floarea soarelui, moment în care ansamblul celor patru corturi va intra din nou în acțiune, permițând ca recoltarea să se facă în flux continuu, fără întreruperi. Apoi, după ce și această recoltă va fi vândută sau depozitată definitiv, ansamblul celor patru corturi va putea fi folosit la depozitarea altor produse sau la protejarea, întreținerea și repararea utilajelor și a mașinilor agricole.

 

Întrebuințări multiple

Principalul avantaj al sistemului DELTACOVER cu lățimea de 10 m și înălțimea de 4,7 m, cu lungime la cerere, este faptul că se produce și se montează rapid. Materialele folosite sunt de cea mai bună calitate. Asamblarea poate fi realizată și de către beneficiar, pe baza instrucțiunilor noastre. Sistemele DELTACOVER pot fi folosite la depozitarea temporară a cerealelor, la depozitarea baloților de fân, la protejarea utilajelor din fermă, la depozitarea diverselor materii prime sau produse finale, dar sunt folosite cu succes și la adăpostirea animalelor în fermele zootehnice. Sunt luminoase și aerisite și pot fi folosite, cu modificări specifice, ca și adăpost pentru oi, porci, vaci, viței etc.


Vă stăm cu plăcere la dispoziție,

Echipa DELTA EXCLUSIV

 

 

DATE DE CONTACT

Delta Exclusiv SRL Timișoara

• plase sportive de calitate, împrejmuiri cu plase, prelate și corturi industriale

Mobil: 0744-797018 

email: office@deltaexclusiv.ro; deltaexclusiv@gmail.com; office@agro.com.ro

web: www.agro.com.ro

Suntem și pe Facebook și vă așteptăm să ne sprijiniți cu un like: www.facebook.com/agro.com.ro

 

 

Articol publicat in revista Ferma nr.14(175) 15 – 31 august 2016

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →