Viorel Matei, fermier din judeţul Timiş, susţine că, deocamdată, nu este o situaţie de dezastruoasă generală aşa cum există Moldova, Bărăgan şi Dobrogea. „Adevăru-i că este secetă şi în Banat şi abia acum încep încet-încet să se vadă efectele ei nefaste asupra culturilor de toamnă. Dacă în următoarele 10 zile vine o ploaie de cel puţin 20-30 litri/mp, e câmpul salvat!”, atrage atenţia producătorul agricol, care lucrează peste 3.000 de hectare în zona Cenad-Sânicolau Mare, judeţul Timis.
„Tot ce obţii, obţii cu muncă, cu chin şi nu gratuit!”
„Floarea-soarelui e răsărită, are talia între 6 şi 10 cm, în funcţie de data semănatului, porumbul a ieşit şi el din pământ. Noi ne-am făcut datoria! Este un an de încercare, un an greu, dar nu trebuie să disperăm pentru că asta-i agricultura cu farmecul ei: tot ce obţii, obţii cu muncă, cu chin şi nu gratuit!”, explică bănăţeanul.
Ministerul Agriculturii şi APIA trebuie să dea subvenţiile la timp, astfel încât în august-septembrie să ajungă la fermieri ca aceştia să poată reinvesti într-un nou ciclu de producţie agricolă, consideră Viorel Matei.
ANAF să returneze TVA-ul fermierilor!
În opinia lui, ar fi cazul ca statul să se achite la timp de obligaţiile financiare şi să trateze agricultorii pe picior de egalitate.
„ANAF ar trebui să returneze TVA-ul fermierilor în maximum 30 de zile. Eu am dat exemplul multor colegi, dar îl dau şi pe al meu. Am cerut din ianuarie TVA-ul pe tot anul trecut şi nici la ora actuală nu am primit banii. Păi dacă tu, stat, mi-ai reţinut miliarde de lei vechi, te-ai folosit de banii mei, de ce nu mi-i dai? Eu dacă sunt dator la tine, nu vii şi-mi iei totul din curte? De ce nu mă tratezi egal? Eu dacă sunt dator la ANAF un leu îmi vine somaţia şi apoi poprirea! Aici este problema pentru noi în agricultură”, susţine bunul contribuabil.
Măsuri rapide, realiste, nu poveşti politice!
Viorel Matei critică modul profund birocratic privind gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene meteorologice având ca efect seceta pedologică, cât şi faptul că în comisiile care se vor constitui nu participă niciun reprezentant al fermierilor. „Păi, fraţilor, în comisia de la comună fac parte primarul, secretarul, viceprimarul; niciunul nu-i agricultor. Ce decizie iau ăştia?! Trebuia să facă parte primarul şi cel puţin trei-patru agricultori. Sau, din comisia judeţeană fac parte reprezentanţi ai administrației publice locale, Direcţiei Agricole, APIA şi nu mai ştiu cine. De ce să nu fie şi trei-patru fermieri, reprezentanţi ai agricultorilor? Că Direcţia Agricolă nu mă reprezintă pe mine, ci Ministerul, iar ministerul nu este interesat să-mi facă mie beneficii!”, susţine agricultorul.
„Şi procedura este luuungă, cât o zi de izolare, consideră Viorel Matei. În baza înștiințărilor fermierilor, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă de la comună întocmește un raport operativ pe care îl transmite către Centrul Operaţional din cadrul ISUJ şi către Grupul de Suport Tehnic. Acesta din urmă întocmește centralizatorul pe care-l înaintează Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Apoi Prefectul numește, prin ordin, comisia de constatare şi evaluare a pagubelor la culturile agricole care la rândul ei trimite actele la Ministerul Afacerilor Interne. Ce au Internele cu agricultura? Ce, au dat infractorii în grâu? Ministerul raportează la Guvern, după care Guvernul vede ce măsuri va! Până fac ăştia toate comisiile, trece anul? Murim noi! Trebuie luate măsuri rapide, realiste, nu poveşti politice!”
foto ARHIVA FERMA