Semtest Craiova introduce în turma de bază tauri româneşti - Revista Ferma
2 minute de citit

Semtest Craiova introduce în turma de bază tauri româneşti

Rozenit-Semtest_Craiova_bRozenit şi Faron sunt numele celor doi tauri cu care Semtest speră să-i convingă pe crescătorii de vaci din România să-şi sporească valoarea genetică a efectivului de animale. „Se simt deja rezultatele faptului că, în ultimii zece ani, fermierii au investit în material genetic de înaltă valoare. Iar noi, la Semtest Craiova, am încercat să aducem cea mai bună genetică din Europa, şi începând cu anul acesta am introdus în turma de bază tauri româneşti cu performanţe notabile, pentru a fi difuzaţi în fermele româneşti de Holstein. Avem reproducători din rasa Bălţată de tip Negru, care de fapt sunt Holstein Friză”, ne-a declarat specialistul.

Semtest Craiova desfăşoară de 40 de ani activităţi din sfera biotehnologiilor reproductive în scopul creşterii potenţialului genetic al efectivelor de bovine, având în exploatare nu doar rase mixte, ci şi de carne. Iar însămânţările se fac pe vacile româneşti. „Eu întotdeauna am susţinut ideea că în gospodăriile populaţiei metisarea cu rase de carne este foarte benefică pentru crescători, pentru că îi rentabilizează. Pe linia raselor de carne se observă deja un progres. Dar i-aş sfătui pe cei care doresc să se apuce de creşterea raselor de carne să se orienteze spre Angus sau Charolaise. Pentru că se pot asocia şi în felul acesta le va fi mai uşor cu valorificarea”, ne-a explicat Mircea Bara.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×