Salut! Dacă tot m-ați văzut din prima zi (când nu arătam prea grozav), dați-mi voie să mă prezint. Mă numesc Julien, am 4 zile și sunt un vițeluș din rasa Charolaise (rasă de carne).

De ce mă cheamă așa? Pentru că bunicii mei au venit din Franța și pentru că stăpânul a spus ca e bine să porți numele nașului. Nu, „nașul” nu știe, dar poate nu se supără. E Prim Ministru, ar putea să facă ceva pentru noi.

Mai zice stăpânul că pe la noi, când cei mici au necazuri, nașul sare în ajutor. Eu nu știu dacă are dreptate, văd că-i tare supărat. Cică nu mai are cu ce să ne hrănească.

Vrea să ne vândă! A venit un domn de la un abator și s-a uitat la noi. A spus „sunt cam multe, nu prea am ce face cu atâtea”. La mine s-a uitat cam urât: „ăsta-i prea mic, nu-l pot tăia.” Nu știu dacă e de bine sau de rău. Poate dacă primea subvenția la timp, stăpânul nu era așa supărat.

Dar nu numai asta, mi-a povestit mama că au venit niște domni în control. Doctori. Că „de ce e așa și nu e altfel?”, alții au spus exact invers și stăpânul nu mai știe ce să facă. Legile se contrazic între ele, cei care le fac nu prea se gândesc la noi.

Probabil le place „mâncarea” din magazine: salam fără carne, brânză fără lapte, resturile și carnea stricată care rămân de la cei bogați de prin Europa. De noi nu mai au nevoie, e clar…

Știu eu, poate dacă citește cine trebuie scrisoarea mea, poate se întreabă cineva: „ce vor mânca cei care vin după noi, oare nu ne vor acuza că am distrus zootehnia românească?”

Articol publicat in revista Ferma nr.10(171) 1 – 14 iunie 2016