SCDA Brăila va înregistra la ISTIS un soi de orez coreean - Revista Ferma
4 minute de citit

SCDA Brăila va înregistra la ISTIS un soi de orez coreean

Obiectivele sunt următoarele: Identificarea cerințelor din domeniul ameliorării pentru creșterea proviziilor de orez în condițiile încălzirii globale și Identificarea soiurilor cu adaptabilitate ridicată și dezvoltarea de noi soiuri pentru țările mediteranene și CIS (Comunitatea Statelor Independente).

Vizite în câmpurile de testare de la Polizești
Delegația coreeană a urmărit, în special, analiza lucrărilor realizate la cele două componente ale contractului de parteneriat: testul de adaptare regională a soiurilor de orez coreene (studii privind randamentul) și controlul de securitate al interacțiunilor temperatură-luminozitate a germoplasmei de orez pentru modelarea soiurilor de orez la condițiile climatice. Astfel, au fost analizate din perspectivă științifică elementele tehnologice: pregătirea terenului, așezarea în teren a experiențelor, fertilizarea, semănatul și lucrările de întreținere aplicate, precum observarea fenologică și a elementelor biometrice ale culturii privind răsăritul, densitatea plantelor de orez pe variantele experimentale, apariția inflorescenței și particularitățile stadiilor de vegetație derulate în contextul anului 2016.
La Centrul Experimental Polizești, echipele de lucru au vizitat câmpul de culturi comparative de orientare, cu soiuri de orez autohtone, câmpul cu colecția de soiuri, câmpul pentru testarea adaptării regionale pentru soiuri coreene, câmpul de hibrizi F3, câmpul pentru testarea apariției inflorescenței pentru soiurile coreene și câmpul de hibrizi F5. Invitații și gazdele au desfășurat dezbateri științifice privind adaptarea genotipurilor coreene la cadrul pedoclimatic local.

Concluzii și propuneri de soiuri pentru omologare
Cu acest prilej, s-a precizat că pentru testele ulterioare, parcelele experimentale se vor mări, va trebui reținută mai multă sămânță din câmpul experimental pentru nevoile proiectului. De asemenea, se așteaptă propuneri din partea stațiunii privind soiul care merită a fi omologat în țara noastră (Unkwang sau Jopyeong). De asemenea, s-au discutat aspecte privind cerințele omologării soiurilor de orez și cantitățile de semințe necesare.
“Participarea unității noastre la acest proiect reprezintă o oportunitate deosebită ce trebuie tratată și valorificată cu cea mai mare atenție, întrucât ne permite să fim parteneri în contracte internaționale, la tematici de cercetare de mare anvergură. Totodată, prin acest proiect, SCDA Brăila se ancorează mai bine în această nișă de cercetare din domeniul agricol, care este orizicultura”, ne-a declarat Marcel Bularda, directorul SCDA Brăila.
În afară de Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Brăila, la realizarea proiectului participă o serie de instituții din Coreea de Sud (Universitatea Națională Kyungpook – Daeku), Turcia (Institutul de Cercetare Agricolă Tracia din Edirne și Uzbekistan (Institutul Orezului, Centrul Științific și de Producție Uzbek pentru Agricultură).

 

VOCEA FERMIERULUI: „E NEVOIE DE UN CENTRU DE CERCETARE PRIVAT”
În discuția purtată recent cu fermierul Petre Grigore, președintele Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Galați, m-a surprins plăcut una dintre ideile sale. Iată ce spune liderul producătorilor agricoli gălățeni: „Consider că vom câștiga mult dacă am reuși să facem un centru de cercetare privată în zona unde îmi desfășor activitatea, și anume în bazinul agricol Bădălan, din apropierea municipiului Galați. Mi-am propus acest lucru care este, deocamdată, în stadiul de intenție, în proiect. Nu ar costa mult, vom începe cu loturi și câmpuri comparative, apoi să angajăm un specialist care să noteze zilnic evoluția plantelor…”
Fermierul gălățean a ținut să precizeze că: „am constatat că soiurile românești de legume sunt mai rustice și nu au fost atât de mult afectate ca ceilalți hibrizi. De asemenea, am mai observat un lucru pe care încă nu mi-l pot explica; când iei în cultură un hibrid sau un soi nou, în primul an merge excelent. Ei bine, începând cu al doilea, al treilea ciclu, intră în declin de producție; nu mai are aceleași caracteristici ca în primul an. Răspunsurile la toate aceste probleme pot fi date prin înființarea unui centru privat de cercetare!”
Iată un punct de vedere cel puțin interesant și pe deplin realizabil, întrucât în zonă sunt fermieri cu potențial financiar care ar putea să susțină un asemenea proiect.

Articol publicat in revista Ferma nr. 19 (180) din 1-15 noiembrie 2016

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →