„Nu este posibil ca oamenii să vină la primărie pentru a primi adeverințe cu blocul fizic, suprafață de pământ pe care cei de la APIA, prin programul LPIS, au măsurat-o. Noi, primăriile, nu am participat atunci când APIA a făcut măsurătorile, noi nu avem nici o responsabilitate în acest sens, iar dacă s-au făcut erori de calcul (…) nouă ni se spune să intrăm cu user și parolă în baza de date a APIA și să le trecem valorile. Este un abuz, iar noi, ca primari, vom acționa în instanță”, a spus, revoltat, Dumitru Pearcu, primarul comunei Tomșani din jud. Vâlcea, la o întrunire cu reprezentanții APIA. Potrivit Agerpres, primarii au plecat de la întâlnirea respectivă, în semn de protest față de noile reglementări care îi obligă să înscrie și blocul fizic în adeverințele pe care le dau fermierilor.
Reprezentanții APIA se apără spunând că Agenția nu are atribuții de birou cadastral, în timp ce fiecare primărie are angajat un inginer de cadastru, plătit chiar din banii fermierilor cărora trebuie să le elibereze adeverințe.