La sedința convocată de către prefectul Eugeniu Avram, primarul comunei Halmeu, Ludovic Incze, a afirmat că o firmă specializată i-a solicitat o sumă de peste 18.000 euro plus TVA pentru întocmirea amenajamentului zooopastoral, iar primarul comunei Craidorolț, Daniel Balogh a spus că i s-au cerut 30.000 euro. „(…) E o sumă enormă, noi nu putem încasa atâta pentru pășuni. Vom rezilia contractele cu beneficiarii animalelor, sau ce vom face?”, a spus Ludovic Incze, potrivit Agerpres.
Reprezentanții firmei care a făcut oferta au arătat că sumele necesare pentru amenajarea pășunilor pot ajunge și la 3.000 euro pentru 100 ha, acolo unde nu sunt făcute nici ridicările topografice.
Licitații pentru închirierea pajiștilor: 1.000 lei/ha
Unii primari scot deja la licitație pășunile pentru 1.000 lei/ha. „Prețul este enorm pentru crescătorii de animale. Primarii vor să-și umple buzunarele. Pășunile ajung la unii care au animale doar în Registrul Agricol, iar ăștia le subînchiriază”, susține Marcel Andrei, președintele Sindicatului Național al Crescătorilor de Ovine și Caprine.
Problema legii pajiștilor a fost discutată, luna aceasta, în Comisia de Agricultură din Camera Deputaților. Președintele Comisiei, Nini Săpunaru, i-ar fi avertizat pe reprezentanții fermierilor că parlamentarii nu se pot pune rău cu primarii „pentru că de acolo le vin voturile”, mai afirmă Marcel Andrei.