De cele mai multe ori, viţeii sugari sunt crescuţi în adăposturi improprii, fie ele construcţii pentru vaci de lapte care oferă un microclimat de peşteră pe timp de iarnă, fie adăposturi improvizate, care nu respectă cerinţele minime pentru a asigura confortul acestor viţei.

În unele cazuri, chiar spaţiile de cazare pentru viţei construite din temelie în acest scop sunt deficitare în a asigura condiţiile optime de creştere. În astfel de adăposturi, cel mai des întâlnită afecţiune pe timp de iarnă este pneumonia viţeilor, care este frecvent asociată cu ventilaţia deficitară.

Cu toate că adăposturile pentru viţei, mai ales cele nou-construite, îndeplinesc cerinţele generale pentru a asigura ventilaţia naturală, adică au un volum de aer suficient, fiind dotate cu guri de admisie a aerului proaspăt şi de evacuare a aerului viciat, din cauza proastei organizări interioare se poate crea un microclimat necorespunzător la nivelul viţelului.

Boxele în care se întreţin viţeii formează microclimate în cadrul adăpostului. De cele mai multe ori, calitatea aerului din boxe este mult mai slabă comparativ cu cea de pe alei. Acest lucru înseamnă că chiar şi un adăpost bine ventilat nu poate asigura un aer igienic viţeilor şi că boxele reprezintă microclimate distincte în cadrul unui adăpost.

În urma cercetărilor efectuate de-a lungul timpului s-a ajuns la identificarea a trei factori care pot creşte frecvenţa bolilor respiratorii la viţeii sugari cazaţi în astfel de adăposturi, şi anume: pereţi plini între fiecare boxă individuală, aşternut suficient de abundent pentru ca viţelul să se poată „cuibări” şi concentraţia mică de microfloră a aerului din boxă.

Factorii favorizanţi ai bolilor respiratorii

• Pereţi din panouri pline între viţei. În general, pereţii din panouri pline între boxe, asemenea cazării individuale a viţeilor, se recomandă pentru a limita transmiterea agenţilor patogeni de la un viţel la altul.

Totuşi, creşterea numărului de pereţi plini ai boxelor este asociată întotdeauna cu o creştere semnificativă a concentraţiei de bacterii din aerul boxei, ceea ce reprezintă un risc major pentru apariţia de tulburări respiratorii. Este de preferat ca doar pereţii laterali ai boxelor individuale să fie din panouri pline, pentru a limita contactul direct între viţei.

În partea din faţă şi din spate a boxei se vor construi pereţi din plasă de sârmă, pentru a permite circulaţia aerului. Niciodată nu se vor acoperi boxele cu panouri solide sau din material textil. Orice altă închidere a boxelor faţă de mediul înconjurător va duce la o creştere semnificativă a concentraţiei aeromicroflorei patogene.

Este preferabil să se controleze stresul provocat de frig prin asigurarea unui aşternut abundent decât prin închiderea boxelor şi limitarea mişcării aerului.

• Aşternutul abundent pentru ca viţelul să se poată „cuibări”. În lunile de iarnă, viţeii sunt vulnerabili la frig. Zona de confort termic este cuprinsă între 10 şi 26°C pentru viţeii nou-năsuţi şi 0-23°C pentru cei de o lună.

Aşternutul asigură viţeilor un mecanism eficient pentru a reduce pierderea de căldură. Dacă aşternutul este suficient de abundent, atunci viţelul se poate „cuibări”, ceea ce duce la imobilizarea stratului de aer din jurul său, care se comportă ca un strat izolator.

Pentru a putea evalua nivelul de izolaţie termică oferit de către aşternut, s-a elaborat un sistem de notare a gradului de „cuibărire” a viţelului. Astfel:

– nota 1 este acordată atunci când viţelul pare a sta deasupra aşternutului, cu toate cele patru membre expuse aerului;
– nota 2 – atunci când viţeii sunt cuibăriţi uşor în aşternut, dar părţi din membre sunt vizibile deasupra aşternutului;
– nota 3 – dacă viţelul pare a fi cuibărit adânc în materialul de aşternut şi nu i se văd deloc membrele.

• Concentraţia mică de bacterii din aer. De regulă, microbii care se găsesc în aerul adăposturilor de viţei nu sunt patogeni pentru aparatul respirator al animalelor. Numărul total de germeni aerobi nu trebuie privit ca şi o cauză a apariţiei tulburărilor respiratorii la viţei, ci mai degrabă ca un marker al spaţiilor insuficient ventilate.

Chiar şi bacteriile moarte din aer, indiferent că sunt sau nu patogene, reprezintă o povară pentru mecanismele de apărare ale tractusului respirator. Deoarece viţeii petrec tot timpul lor în boxe, expunerea la aerul din microclimatul boxei este permanentă, continuă şi cronică.

Atmosfera care are o încărcătură în bacterii mai mare decât cea întâlnită în aerul exterior necontaminat (de obicei mai puţin de 104 unităţi formatoare de colonii/m³) este considerată ca fiind contaminată şi prezintă risc pentru bolile respiratorii.

• Suprafaţa specifică de cazare şi ventilaţia mecanică, pe lângă ceilalţi doi factori enumeraţi anterior, reprezintă alte mecanisme prin care se poate controla concentraţia bacteriană a aerului din boxe.

PE SCURT

Boxa individuală pentru creşterea viţeilor sugari trebuie privită ca un microclimat separat de restul adăpostului, şi acest microclimat este cel care asigură starea de sănătate a viţeilor pe tot parcursul creşterii lor în acest adăpost.

Pe timp de iarnă, cheia obţinerii unui viţel sănătos, fără probleme respiratorii, este reducerea concentraţiei de microbi din aerul din boxă şi asigurarea confortului termic prin aşternut abundent.