S-AU COPT ROȘIILE LA MATCA! De la 25 de lei, prețul s-a prăbușit la 14 lei kilogramul! - Revista Ferma
3 minute de citit

S-AU COPT ROȘIILE LA MATCA! De la 25 de lei, prețul s-a prăbușit la 14 lei kilogramul!

Sandel Pricope legumicultor S-AU COPT ROȘIILE LA MATCA! De la 25 de lei, prețul s-a prăbușit la 14 lei kilogramul!
Săndel Pricope, legumicultor din Matca

După ce zilele trecute roșiile s-au vândut cu 25 și 20 de lei kilogramul, prețul a scăzut la 18 și chiar la 14 lei! Producția este mică influențată de vremea rece. Cultivatorii spun că piețele din Capitală sunt inundate cu tomate la 10 și 12 lei kilogramul!

S-au copt roșiile la Matca! De câteva zile, cultivatorii au ieși la piață să vândă… trufandalele! „Am avut primul cules săptămâna trecută. Am dus la piață vreo 300 de kilograme de roșii. Am vândut repede la un preț bun: 25 de lei kilogramul. Am mai fost o dată cu marfă și acum pregătim un nou cules”, ne-a declarat legumicultorul Dragoș Bumbea.

Acesta a cultivat hibrizi de tomate timpurii și extratimpurii pe 4.500 mp. Înainte de 1 mai va recolta în jur de 500 kg, deoarece au început să se coacă fructele.

„Ne așteptam să fie mai mare cererea, însă samsarii nu mai vor să cumpere, din cauză că la București sunt roșii la 10-12 lei kilogramul aduse din Oltenia. Ciudat, la piața din Cernicari (lângă Matca) și chiar în Matca, au venit cu tomate din țară foarte ieftine. De aceea a scăzut prețul roșiilor noastre la 14 lei/kg”, explică Dragoș Bumbea.

Dragos bumbea S-AU COPT ROȘIILE LA MATCA! De la 25 de lei, prețul s-a prăbușit la 14 lei kilogramul!
Dragoș Bumbea, legumicultor din Matca

VARZA, O CULTURĂ LA MARE CĂUTARE

Fermierul are acum castraveți de vânzare. „Am avut varză în solar și am terminat-o; am dat-o cu 3 lei/kg la început și apoi la 2,5 lei. Sigur, se putea și mai bine, important este că ne-am scos cheltuiala”, susține fermierul bucuros că solariile lui nu au fost afectate de vremea nefavorabilă care a distrus o parte din munca mătcașilor.

PRIMUL CLIENT, PRIMUL SERVIT!

Săndel Pricope a vândut roșiile foarte repede:  „Eu am avut 400 kg și le-am dat la 18 lei kilogramul, ieri. Asta a fost prețul; oricum este în scădere! Am ieșit la piață pe la 7,00 dimineața și… primul client, primul servit, direct!”, a susținut legumicultorul.

Anul trecut a vândut tot cam la aceleași prețuri trufandalele: începând cu 18 lei/kg  și coborând până la 5 lei. „Am 70 de ari cu circa 20 mii de plante de tomate încărcate cu rod și un solărel cu castraveți. Sper să acopăr cheltuiala făcut și să fie bine și anul ăsta!”, a conchis Săndel Pricope.

CASTRAVEȚII SE VÂND CU TIR-URILE

În piața angro din Matca, vânzarea este lentă, doar castraveții se vând în cantități mari cu TIR-urile. Producțiile sunt încă mici din cauza vremii reci.

Costache Radu are roșii în solar, dar nu s-au copt. „Am ieșit cu fasole păstăi, cu ardei gras și castraveți. Fasolea păstăi se vinde cu 20-23 kilogramul, ardeiul 18-20 lei kilogramul și castraveții între 6,5 și 7 lei kilogramul. De mâine încolo duc la piață cam o tonă și jumătate de marfă proaspătă”, ne-a declarat legumicultorul.

În piețele agroalimentare din țară, roșiile produse în Matca pot ajunge și cu 10-15 lei mai mult. Preţul mare de la tarabă, însă, nu este dat de cultivatorii de legume, intermediarii intervin pe lanț de producție-comercializare.

După perioada sărbătorilor pascale, preţurile legumelor vor fi ceva mai mici…

tomate Matca S-AU COPT ROȘIILE LA MATCA! De la 25 de lei, prețul s-a prăbușit la 14 lei kilogramul!

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →