Dar experiența ultimilor ani schimbă complet sensul pildelor bătrânești, iar interpretarea semnelor cerești s-a adaptat oarecum la o realitate pe care nu o mai putem ascunde după… vorbe.
Așa că norii, deși mustesc deasupra ogoarelor, nu ne aduc întotdeauna ploaia așteptată, după rău urmează și mai rău, iar seceta crapă pământul în ciuda unei rețele hidrografice cu al cărei potențial pentru irigații ne mândrim. Pe hârtie. Iar necuratul, câteodată, e chiar mai negru decât pare.
Când vine vorba de scenarii ratate la capitolul „punere în practică”, cei cu rateurile excelează de la an la an, pe motiv că „semnele” n-au fost clare și i-au luat pe neașteptate sau pe nepregătite, cum doriți.
Rezultatele sunt mereu aceleași, caraghios de previzibile: avem ce iriga, am avea și apă, dar n-avem instalații să o ducem la hotar. Și dacă toate astea vor fi fost rezolvate, cu siguranță nu am avea bani pentru energia consumată. Și până găsim toate cele necesare, a mai trecut o vară fierbinte și mai vedem ce facem și dregem la anu’.
Agricultorul român însă a învățat limbajul… semnelor cerești și nu se mai ia după „prezicerile” unora sau după strategiile altora atunci când vine vorba de cultura pământului. Semne bune anul are când ai cu ce să faci agricultură și știi ce-i trebuie solului și plantelor ca să-ți aducă roade bogate. Și chiar de-i secetă, ai învățat că adaptarea nu e doar o opțiune dintr-o sută. E o necesitate care înghite bani și muncă mai multă, însă fără de care ai sta priponit cu ochii spre cer, așteptând un alt semn de interpretat.
Când domnii de prin instituțiile agricole îți spun să stai liniștit, cât ei lucrează la strategiile pentru pământul tău, e semn că trebuie să te pui serios și rapid pe treabă. Altfel, vei avea șansa de a planta strategii și de a recolta iluzii. Dinspre Minister vin vești bune, cum că au crescut suprafețele contractate pentru irigat. Doamne-ajută ca de data asta să avem cu ce, cum, cu cine…
Prognozele pentru grâu și rapiță sunt și ele optimiste și, chiar dacă a ajuns în pământ târziu în primăvară, porumbul a răsărit frumos și dă și el semne de producții bune. Cum s-ar spune, măcar anul ăsta să-și scoată și agricultura pârleala. Chiar dacă acum s-a răcorit bine și plouă prin țară, seceta și arșița nu ne vor ocoli, după cum spun agronomii și prognozează meteorologii. Ba dimpotrivă, se pare că va lovi și mai tare decât în 2012. Gurile rele șușotesc deja pe la colțuri de tarlale… „scapă cine poate”!
Până la urmă, dincolo de hazard, de legi și de bani, de bune și de rele intenții, de oficiali care se-ncurcă în cifre și uită subvențiile prin conturile ministerului, dincolo de toate acestea agricultura trebuie să aibă parte de un an bun. Pur și simplu. Iar noi, vorbitorii despre agricultură și alții, privitori de pe margine, vedem totuși că ea, seceta, a mai pălit puțin în fața ploilor de la mijloc de mai. Pe câmpuri grâul e pe-alocuri bălai și dă semne că s-ar coace bine anul ăsta. Să fie într-un ceas bun?