În viziunea companiilor de ameliorare, aspectul însă este privit dintr-o altă perspectivă, din care rezultă trei întrebări esențiale:
• Se justifică economic investiția în ameliorarea caracterului “robustețe”?
• Daca da, atunci este posibilă ameliorarea acestui caracter?
• Și dacă da, care este progresul genetic realist ce poate fi obținut?
Cum se derulează și ce obiective urmărește un program de ameliorare?
Pentru a da un răspuns celor trei întrebări, trebuie să luăm în considerare modalitatea în care se derulează, în principiu, un program de ameliorare a suinelor.
În primul rând, acesta trebuie să conțină obiectivul ameliorării pentru fiecare rasă sau linie. Apoi, obiectivul ales trebuie să descrie ce caractere sunt importante pentru succesul comercial al respectivelor linii, precum și strategia ameliorării lor, în vederea menținerii competivității. Pe de altă parte, importanța fiecărui caracter de ameliorat se cuantifică în funcție de valoarea lui economică la un moment dat. Prin urmare, caracterele cu o valoare economică ridicată vor avea o pondere mai mare în stabilirea obiectivului ameliorării.
De asemenea, programul de ameliorare trebuie să conțină criteriile de selecție. Calitatea acestor criterii este dependentă de: 1) nivelul heritabilității caracterului, 2) simplitatea măsurării acestuia, la un număr cât mai mare de animale și 3) existența unei corelații puternice între criteriul în sine și caracterul de ameliorat. În multe cazuri, criteriul de selecție este identic cu obiectivul ameliorării unui anumit caracter.
În fine, programul de ameliorare trebuie să conțină observațiile legate de criteriul de selecție. Adică, de fapt, la câte animale a fost măsurat caracterul în cauză. De principiu, organizarea selecției la nivelul nucleului genetic generează cel mai facil progres genetic, pentru că toate măsurătorile sunt realizate cu cea mai mare precizie. Ceea ce este diferit la PIC este faptul că măsurarea caracterelor se face și în ferme comerciale, adică în locul în care stresul este, după cum știm, maxim. Totuși, observațiile trebuie să se refere la animale care se află în conexiune cu nivelul nucleului genetic.
Ce este valoarea economică a caracterelor?
În general, în obiectivul ameliorării oricărei linii/rase, prioritate au caracterele productive cunoscute, cum ar fi: procentul de carne în carcasă, consumul specific, purcei fătați/înțărcați/vânduți per scroafă etc. Valoarea economică a acestora se poate estima prin determinarea impactului pe care îl are modificarea valorii lor cu o unitate (de exemplu, efectul financiar al creșterii procentului de carne în carcasă de 59% la 60%) în cadrul unei ecuații de estimare a profitului/costului. Această modificare va conduce la schimbarea valorii financiare și, evident, la determinarea valorii economice a caracterului respectiv. De precizat că amplitudinea modificării va depinde de parametrii financiari din ecuație, aceștia fiind diferiți de la o piață la alta.
Dacă admitem că robustețea porcului este direct legată de caractere cum sunt: rata de supraviețuire a porcilor până la înțărcare sau livrare (%), costul finisării lor, costul producerii unui purcel înțărcat, costul întreținerii scroafelor, longevitatea acestora (estimată în număr de fătări/viață productivă), precum și de elemente fixe cum sunt: durata gestației (115 zile), a lactației (28 zile), intervalul dintre înțărcare și monta fecundă (7 zile), avem toate îngredientele pentru a putea să descriem obiectivul ameliorării pentru caracterul general „robustețe”.
Prin definiție, compararea valorii economice a diferitelor caractere este greu de realizat din cauza unităților de măsură diferite. E ca și celebra vorbă: „am comparat mere cu pere”. De aceea, pentru simplificare, valorile economice sunt estimate în unități financiare per deviație standard, pentru fiecare caracter luat în considerare. Astfel, aplicarea acestor principii în evaluarea comparativă a valorii economice a caracterelor „robusteții” ne oferă răspunsul la prima întrebare: DA, profitabilitatea fermei poate fi îmbunătățită semnificativ dacă progresul genetic la caracterul „robustețe” este similar cu progresul înregistrat de către caracterele productive consacrate.
De ce avem nevoie de criterii de selecție?
Pornind de aici trebuie să găsim răspunsul la cea de a doua întrebare din introducere: Este posibilă ameliorarea caracterului „robustețe”? Pentru asta trebuie să luăm în considerare criteriile de selecție din tabel. Din păcate însă, majoritatea lor au o heritabilitate scăzută (h2 = 0,1 sau mai puțin, deci se transmit „greu” de la părinți la descendenți) și, în plus, sunt dificil de măsurat. De exemplu, pentru măsurarea rezistenței la boli, animalele trebuie infectate dirijat, fapt ce, în sine, generează dificultăți de ordin practic. Sau greutatea individuală la fătare este un indicator important al supraviețuirii purceilor până la înțărcare, dar cântărirea a zeci de mii de purcei necesită efort uman și costuri financiare considerabile. Ei bine, PIC o face tocmai pentru a ameliora un caracter atât de dificil precum robustețea.
În plus, majoritatea acestor caractere sunt puternic influențate de sistemul de producție, adică de condițiile proprii fermei. De aceea, este mult mai util ca măsurătorile să se deruleze în exploatațiile comerciale și nu în nucleul genetic, unde condițiile de microclimat sunt strict controlate. Mai mult, animalele pe care se realizează măsurătorile ar trebui să fie într-o relație strânsă de înrudire cu cele din nucleul genetic (de exemplu aplicarea unei scheme de producere a porcului comercial, folosind material seminal provenit din Nucleul Genetic). Ei bine și acest element a fost implementat cu succes în programul de ameliorare unic al PIC.
O abordare aparte a ameliorării caracterului „robustețe” se bazează pe utilizarea markerilor genetici. În acest caz, în primul rând trebuie identificate genele – sau complexele genice – ce controlează robustețea animalului, iar ulterior să se aplice un program de selecție pornind de la animale care au o „robustețe” imprimată genetic. Avantajul acestei metodologii este dat de independența evaluării față de influența condițiilor de microclimat și de evitarea contrângerilor induse de timp – adică, nu trebuie așteptat până ce animalul își încheie ciclul productiv.
Deci răspunsul la întrebarea: „E posibilă ameliorarea caracterului robustețe?” este: DA, însă va fi necesar un volum mare de date și efort consideralabil de organizare a preluării lor, ceea ce noi, la PIC, facem deja!
VIITORUL AMELIORĂRII ROBUSTEȚII A ÎNCEPUT DEJA
În fine, dacă ne întrebăm care este nivelul progresului genetic ce poate fi obținut în selecția practică pentru caracterul „robustețe”, trebuie să admitem că acesta va depinde de ponderea pe care i-o atribuim în contextul ameliorării celorlalte caractere productive. Cu cât intensitatea selecției pentru „robustețe” va fi mai mare, cu atât va scădea intensitatea selecției unor caractere productive, ceea ce în condiții de exploatare comercială poate să nu fie o opțiune acceptabilă de către fermier. Adică, o pâine rămâne tot o pâine, chiar daca e tăiată în zece felii sau în 20. Felia fiind aici fiecare caracter de ameliorat.
Rezultatele proiectelor de cercetare finanțate de PIC au condus la concluzia că progresul genetic potențial în ameliorarea caracterului „robustețe” este dependent de aceleași legi genetice care controlează și caracterele productive, cu condiția existenței unui volum suficient de mare de date de referință, adică măsurători sau observații.
Deci, viitorul ameliorării robusteții la PIC a început deja, dovada fiind obținerea recentă a primei generații de animale imune la PRRS.
CRITERII DE SELECȚIE PENTRU CARACTERE ALE „ROBUSTEȚII”
Articol publicat in revista Ferma nr.8(169) 1 – 14 mai 2016
