Roadele toamnei: penalizări şi saci goi! - Revista Ferma
5 minute de citit

Roadele toamnei: penalizări şi saci goi!

un articol de
Marian MUŞAT

La sfârşitul recoltării, preţurile produselor agricole sunt atractive, însă în unele regiuni ale ţării nu s-a făcut producţie. Fermierii care nu au reuşit să-şi onoreze contractele sunt penalizaţi de traderi.

 

Bani buni pentru floare

 

În majoritatea fermelor recoltările de toamnă s-au încheiat. Mulţi dintre cultivatori, mai ales cei din est şi sud-est, au avut parte de un sezon de coşmar: secetos şi cu recolte neaşteptat de mici.
Preţurile au o evoluţie surprinzătoare, în special la floarea-soarelui. Fermierii care au floare la vânzare se bucură de şansa unei bune valorificări.

Preţul a devenit competitiv chiar din timpul recoltării, avantajându-i pe cei fără spaţii de stocare sau care nu doresc să depoziteze.
Pe fondul unei recolte sub aşteptări, preţul a urcat şi până la 2 lei/kg, floare preluată din ferme, sau la 520-525 dolari/tonă, în Portul Constanţa, dar şi în locaţiile unor procesatori.

 

Porumbul e mai bine cotat

 

Porumbul are randament foarte slab în sud-est; în vest şi nord-vest, productivitatea este bună (în jur de 12 t/ha), în timp ce în sudul ţării media este de circa 9 t/ha.
În vestul României preţurile fluctuează în jurul a 135 euro/tonă (655-658 lei/tonă), iar în Constanţa urcă spre 770-785 lei/tonă. Deci, preţuri cât de cât corecte! Există tendinţa unor evoluţii pozitive spre sfârşitul anului şi începutul primăverii.

roadele toamnei 2 Canva_b 

 

Preţurile sunt bune, fermierii nu au ce vinde 

 

Concluzia este însuşită şi de dobrogeanul Telu Voicu. „Două culturi au avut un preţ excepţional: rapiţa şi floarea-soarelui; la ultima s-a dus preţul spre 500 dolari/tona. Dar nu avem noi ce vinde! Stocurile noastre sunt mici, vreo 2.000 tone de orz şi 4.000 tone de grâu; ţinem de ele până în aprilie, dacă nu va fi o conjunctură favorabilă de preţ!”, ne-a declarat cultivatorul.

El ar vinde grâul la minim 190 euro/t şi orzul la 170 euro/t. „Acum pregătim producţia unui an hotărâtor, dacă va fi similar celui recent încheiat, vom pune batista pe ţambal; o să renunţăm la arendă şi o să cultivăm doar terenul nostru. Sau vom merge înainte, dacă oamenii care ne-au dat terenurile acceptă, aşa ne-au promis. Anul ăsta le-am dat arenda integral, nu am ţinut cont de calamitate”, a precizat Telu Voicu.

roadele toamnei 1 - CANVA_b 

 

Preţuri dictate în UE

 

Arădeanul Dimitrie Muscă, de la CAI Curtici, susţine că, în general, preţurile sunt dictate din afară şi sunt influenţate într-o mică măsură de producţia noastră internă. La noi, întotdeauna sunt mai mici decât cele europene. „Am văzut că porumbul este cotat la peste 0,70 lei/kg, iar grâul la 0,85-0,90 lei! Sunt bune preţurile. Acum eu am făcut producţie de 7.109 kg/ha de grâu, pe 1.690 ha, deci a fost bun preţul în corelaţie cu producţia. La porumb fac în jur de 12 t/ha. Este nemaipomenit, în condiţiile unui an complicat! Săracii, cei care au avut culturile calamitate, ce să spună? Că pe seama necazurilor lor cresc preţurile la noi! E nedrept, dar asta este!”, a explicat fermierul din Curtici.

Dimitrie Muscă nu este adeptul vânzării futures. „S-au mai făcut la rapiţă, câteodată, au fost care au nimerit bine! Dar de ce trebuie să faci contracte futures, pentru că oricum se vinde marfa; nu a rămas nimeni cu producţiile pe stoc; câtă producţie se face, toată se mişcă până la urmă. Eu am vândut tot, grâu, porumb, rapiţă, la pachet, la un preţ bun! Nu mai am nimic pe stoc”, a subliniat fermierul.

 

Preţuri… geografice!

 

Diferenţele de preţ de la o regiune la alta sunt o mare curiozitate: „În România, vorbim de două preţuri… geografice la cereale: cele din sud, care sunt sub presiunea contractelor neonorate, şi cele din vestul ţării, nu atât de explozive ca la noi, în sud! E ceva anormal, ca la bâlci!”, afirmă Alexandru Baciu, fermier din Călăraşi.
Potrivit acestuia, cel mai mare risc al fermierilor loviţi de secetă este executarea lor de către furnizori. Sunt probleme cu biletele la ordin, depuse în bancă, acestea ducând la incidenţă de plată; leasingurile care nu pot fi onorate, neachitarea ratelor la bănci…

Alexandru-Baciu_b
Constanţa e unul dintre judeţele unde chiar nu s-a făcut recoltă, nici la culturile de toamnă, nici la cele de primăvară! De unde să onoreze fermierii contractele? Înclin să cred că agricultorii au ajuns la un compromis cu partenerii de afaceri şi au reeşalonat datoriile. Asta e economia de piaţă; capitalismul ăsta înseamnă şi faliment; pierderea afacerii!
ALEXANDRU BACIU
Fermier din Călăraşi

STATUL TACE, FERMIERII PLĂTESC
În situaţia de a nu putea onora contractele futures sunt multe cooperative agricole. Iar statul stă cu mâinile în sân! Ministerul Agriculturii, prin secretarul de stat George Scarlat, constata că fermierii care nu au reuşit să onoreze contractele futures, sunt penalizaţi de traderi cu 15-30 de euro pe tonă! Dacă statul nu se poate amesteca într-un contract comercial, poate crea un cadru legislativ – declararea stării de calamitate şi asimilarea cu forţa majoră -, aşa cum a cerut Uniunea de Ramură Naţională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal.
Deciziile importante pentru fermierii afectaţi de secetă le anunţăm în timp real pe site-ul nostru de ştiri agricole www.agroinfo.ro! Click AICI şi vezi cum vrea MADR să salveze de la penalităţi agricultorii ameninţaţi de faliment.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →