Rival 75 GD este un preparat sub formă de granule fine, omogene, fără tendință de sfărâmare, de culoare cafenie, dispersabile în apă. Este aplicat în doză de 20 grame/hectar.
Potrivit specialiștilor în protecția plantelor, produsul se aplică atât în preemergență cât și în postemergență în cultura de grâu. Tratamentul postemergent din toamnă cu Rival 75 GD este recomandat în special pe terenurile infestate cu Apera spica venti – iarba vântului, deoarece faza în care se combate cel mai bine, este când buruiana are una-trei frunze. De asemenea, mai este recomandat și pentru Alopecurus Myosuroides – coada vulpii și Lolium spp. – Lolium. În plus, aplicarea în toamnă înseamnă un cost pe hectar mai mic decât în cazul în care tratamentul pentru iarba vântului s-ar realiza în primăvară, cu alte erbicide mai puțin remanente.
Recomandări la aplicare
Dacă în culturile de grâu produsul poate fi aplicat și preemergent, la culturile de orz și orzoaică înființate în toamnă, erbicidarea se realizează numai în postemergență. Aplicarea acestui produs necesită atenție deosebită la culturile ce urmează în rotație sau în cazul compromiterii culturii din diverse cauze. Astfel, în cazul în care cultura de grâu este calamitată, în primăvară se recomandă amplasarea, pe același teren, a culturilor de cereale păioase.
După tratament, substanța activă este absorbită prin frunze și prin rădăcini, buruienile dicotiledonate fiind distruse în 7-21 zile. Eficiența acțiunii erbicide este influențată de condițiile pedoclimatice existente (umiditatea atmosferică și la sol, reacția soluției solului, temperatura ambiantă), de sensibilitatea și de stadiul de creștere a buruienilor, precum și de momentul aplicării tratamentelor.
Totodată, specialiștii recomandă ca tratamentele să se facă la temperaturi de peste 5 grade Celsius, când nu există perspective imediate de ploaie (minim două ore) și pe timp liniștit, pentru evitarea împrăștierii produsului pe terenurile sau culturile învecinate, unde ar putea cauza efecte fitotoxice.
Dacă doriți să aflați mai multe informații sau să achiziționați acest erbicid, nu ezitați să contactați echipa de vânzări Alcedo sau să accesați site-ul www.alcedoltd.ro, la secțiunea „produse”.
Text și foto: ALCEDO