Cu doar zece ani în urmă, selecția efectivelor de suine în direcția îmbunătățirii caracterelor ce contribuie la prelungirea duratei de exploatare a scroafelor, în sisteme de tip industrial, se regăsea numai la nivel de discuții. Azi acest obiectiv a devenit nu numai o necesitate economică, ci și una cerută imperativ de consumatori.
Longevitatea productivă a scroafelor – o nouă cerință a pieței
Intensificarea ritmului productiv și creșterea continuă a dimensiunii fermelor – cu precădere în SUA, dar și în Europa, a generat această cerință nouă a pieței. Dacă în SUA presiunea pusă de fermieri pe programele de ameliorare a companiilor de genetică a generat un răspuns și o adaptare promptă, nu același lucru se poate spune despre Europa unde, chiar dacă tendința de concentrare a producției este o realitate, aceasta se realizează mult mai lent, ritmul fiind impus mai ales de nivelul inacceptabil al productivității muncii în fermele tradiționale de dimensiuni reduse (tabelul 1).
Odată lansată, provocarea a stârnit o multitudine de reacții, generate în primul rând de faptul că „durabilitatea productivă a scroafelor” depinde de un complex de caractere, cele mai multe fiind nu numai dificil de măsurat, dar având și un determinism genetic limitat. Adică depind mai puțin de gene și mult mai mult de condițiile de exploatare.
Un alt motiv al amplificării interesului pentru rezistența scroafelor este acela că „amortizarea” investiției într-o scroafă are loc integral numai la fătarea a treia, moment după care tot ce produce reprezintă profit pur!
Multe studii includ în conceptul „longevitate în fermă”, pe de o parte, elemente ce țin de structura fizică a animalului – cu precădere a scheletului membrelor și aplomburile -, iar pe de alta, „anduranța” reproductivă a scroafelor, direct conectată la prolificitate și la capacitatea de alăptare. Indiferent însă din ce perspectivă privim lucrurile, este cert că heritabilitatea multora dintre caracterele conexe longevității este extrem de redusă sau, în puține cazuri, medie. Aceasta poate însemna, pe de o parte, că îmbunătățirea longevității prin selecție fenotipică clasică este un proces de durată, iar, pe de altă parte, că influența mediului de exploatare este covârșitoare.
Într-un articol recent publicat în SUA, autorii – cu un renume recunoscut – constată cu surprindere că motivele reformării scroafelor în fermele comerciale sunt practic aceleași ca și acum 20 de ani, fapt ce subliniază concluzia că în acest interval efortul ameliorării a fost direcționat exclusiv către îmbunătățirea caracterelor productive, cu impact (considerat) crucial asupra performanțelor economice. Partea bună e că o dirijare a procesului ameliorării longevității pare să aibă un efect pozitiv și asupra performanțelor reproductive (tabelul 2).
FACTORI CARE INFLUENȚEAZĂ REZISTENȚA PRODUCTIVĂ A SCROAFELOR
Cercetarea, dar și experiența din ferme, a ajuns la un acord comun: pricipalii factori care influențează rezistența productivă a scroafelor în sistemele industriale actuale – nu neapărat în această ordine – ar fi:
• Funcționalitatea sistemul locomotor – schelet membre, aplomburi;
• Integritatea sistemului reproductiv – aparat genital și glanda mamară;
• Statusul sănătății efectivului;
• Structura genetică;
• Nutriția;
• Ritmul dezvoltării corporale;
• Condițiile de cazare și microclimat;
•…și în mod cert, nu în ultimul rând, abilitățile manageriale!
În numărul următor al revistei vom analiza pe rând acești factori și vom vedea cum anume ameliorarea genetică poate contribui la creșterea robusteții scroafelor în fermele industriale.
TABELUL 1: PARAMETRI AI ROBUSTEȚII PRODUCTIVE A SCROAFELOR
TABELUL 2: CAUZELE PRINCIPALE ALE REFORMĂRII SI MORTALITĂȚII SCROAFELOR ÎN FERMELE INDUSTRIALE
Sursa: Stadler și Serenius (2008)
Articol publicat in revista Ferma nr.17(178) 1 – 15 octombrie 2016
