6 minute de citit

Rezistenţa la ger: ce specii au picat testul?

TIMIŞ
Mici greşuri la rapiţă

 

Fermierii din vestul ţării au avut ceva emoţii cu valul de ger care s-a revărsat asupra câmpurilor înverzite. “Culturile se află într-o stare foarte bună, în afară de faptul că au fost gerurile acelea care au dat emoţii tuturor fermierilor din zonă. În general, densitatea este bună. Într-adevăr, plantele mici de rapiţă semănate târziu – că am avut nişte greşuri pe vreo 20-30 de hectare la capetele solelor, pe margini – toate au îngheţat; ca şi cele care au avut aparatul foliar mai mic de 4 frunze! Grâul şi orzul au trecut la limită examenul!”, ne-a declarat fermierul Alexander Degianski.

grau primavara impact 1_b

Agronomul are în îngrijire 1.000 ha de rapiţă şi aproape 2.000 ha de cereale păioase. “Am finalizat primul tratament împotriva gărgăriţei tulpinilor de rapiţă (Ceutorhynchus napi). În capcane am avut între 20 şi 60 de insecte, aşa că nu a fost timp de stat”.
La începutul lunii, Alexander Degianski a finalizat tratamentul împotriva făinării, precum şi erbicidarea şi pregătirea terenului pentru culturile de primăvară (1.500 ha).

 

Plante sub stres termic!

 

“La fel ca şi focul, gerul purifică! Deşi temperaturile de -10oC nu sunt de speriat, dacă vin după două săptămâni de 12oC şi 14oC şi ploi zilnice, şocul pentru plante este uriaş. Eu fac activitate agricolă de 17-18 ani şi nu am mai văzut aşa ceva!”, a scris Alexander Degianski pe contul lui de facebook despre rezistenţa la ger a culturilor de toamnă. Specialistul a observat că soiurile de grâu cultivate în fermă au rezistenţe diferite la şocul termic. ”Soiul Rubisko arată ca dat cu Glifosat, pe când Exotic şi Anapurna nu au suferit aproape deloc. (…) Soiurile semănate în prima decadă a lui octombrie arată incomparabil mai afectate decât cele semănate în prima decadă a lui noiembrie”, constată cultivatorul.
La 12 zile de la postare, fermierul a revenit cu imagini care arătau că grâul afectat îşi revenise.

 

Fenomenul de îngălbenire la cerealele de toamnă

 

Potrivit cercetătorilor SCDA Lovrin, condiţiile climatice înregistrate în iarnă au favorizat instalarea fenomenelor de îngălbenire la cerealele de toamnă. Combinaţiile de temperaturi negative şi pozitive, variaţiile de temperatură, umiditatea relativă ridicată, precipitaţiile excedentare, au fost nefavorabile culturilor de orz, grâu, triticale, ovăz. Dintre acestea, cele mai afectate au fost orzul, urmate de triticale, grâu şi ovăz.
“Cele mai des întâlnite simptome produse de frig în etapele timpurii de vegetaţie la cereale sunt:

  • îngălbenirea şi necrozarea frunzelor;
  • frunze transparente ale căror ţesuturi par a fi îmbibate cu apă;
  • arsuri ale vârfurilor frunzelor;
  • punct de creştere maroniu sau cu aspect apos;
  • frunze cârlionţate de la punctul unde au fost afectate de frig.

„În cazurile grave apare şi un miros de siloz în vetrele afectate de frig”, susţine Otilia Cotuna, şef Laborator Protecţia Plantelor SCDA Lovrin şi şef lucrări la Facultatea de Agricultură – USAMVB Timişoara.

De la punctul afectat de frig sau ger, ţesutul frunzelor se albeşte şi capătă aspect cârlionţat sau încreţit

_Otilia Cotuna, SCDA Lovrin_b

Sursa: Otilia Cotuna, SCDA Lovrin

Frunzele afectate de îngheţ se vor îngălbeni iniţial, iar în câteva zile se vor brunifica. Dacă punctul de creştere nu este afectat, în 3-5 zile de vreme caldă ar trebui să vedem creşteri noi – Otilia Cotuna, SCDA Lovrin

TELEORMAN
Inamicii rapiţei: seceta şi îngheţul târziu

 

În sudul ţării, agricultorii întâmpină primăvara cu strângere de inimă. „Culturile de păioase arată relativ bine, încă nu s-a refăcut deficitul de apă din sol, gerul a ciupit niţel din plantele de orz şi de rapiţă. Am semănate 400 ha de grâu şi 50 de orz”, spune Ion Dobre, din Dobroteşti.
Fermierul a renunţat la rapiţă din pricina secetei şi a îngheţurilor târzii de primăvară. „Terenul este pregătit: după arătură sau scarificarea din toamnă am dat un disc la intrarea în iarnă. Dacă a fost secetă, am zis să păstrăm apa în sol, aşa că vom intra cu un combinator înainte de semănat”, explică specialistul.

 ion dobre ing Teleorman (1)_b

Ion Dobre cultivă soiuri de grâu timpurii şi extratimpurii, pentru a securiza producţia. „La noi în luna mai se instalează seceta, sunt temperaturi de peste 25oC care afectează plantele de cultură în perioadele vegetative critice”, spune fermierul, precizând că temperaturile pozitive şi vântul primăvăratic pot evapora rapid umiditatea din sol.

 

Grâul, păstrat până în martie

 

Ion Dobre vrea să vândă recolta de grâu de anul trecut. „Am peste 2.000 tone în magazie. Piaţa cerealelor este una speculativă, grâul a urcat mult la bursă şi nu se reflectă în preţ. Cotaţiile au ajuns undeva la 245 euro/tonă, iar la intern kilogramul este circa un leu. După ce fermierii ruşi au vândut masiv, sperăm ca cererea să crească. Aşteptăm măcar 1,1 lei/kg, să ne scoatem cheltuielile cu depozitarea”, a precizat fermierul teleormănean.

 

BRĂILA
„Mai întâi vom semăna porumbul!”

 

Agricultorii brăileni manifestă prudenţă în întreţinerea semănăturilor de toamnă şi înfiinţarea celor de primăvară. Costel Manta, cu ferma în Tichileşti, an de an făcea loturi semincere de mazăre. Acum nu mai cultivă pentru că „nu e cerere pe piaţă”.
„Am însămânţat 200 ha cu păioase şi alte 50 de rapiţă. Culturile arată bine, cu rezerva să vedem cum vor evolua în continuare. Deocamdată, nu am făcut niciun tratament şi nu am dat cu niciun îngrăşământ, banii-s puţini şi trebuie gospodăriţi cât mai eficient”, ne-a declarat fermierul brăilean.

Acesta susţine că gerul nu a produs mari stricăciuni cerealelor păioase, ci doar au ciupit niţel frunzele de orz.

manta constantin braila fermier 03_b

 „După 1 aprilie, atunci când vom avea temperatura optimă în sol cu tendinţă de creştere, voi semăna porumbul (150 ha) şi apoi voi înfiinţa cultura de floarea-soarelui, pe 120 ha. Nu vreau să risc cu semănatul de timpuriu, căci în zona noastră sunt geruri târzii de primăvară”, a explicat Costel Manta.

un articol de
Marian MUŞAT

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →