Reușita culturii de cătină - Revista Ferma
8 minute de citit

Reușita culturii de cătină

catina m Reușita culturii de cătină

Cătina albă, după cum s-a spus de multe ori, este o cultură destul de atractivă, însă nu ușor de condus până la așteptata producție. 

 

Un specialist al domeniului, practician în județul Bacău, este profesorul Ioan Viorel Rați (foto), creator de soiuri de cătină, precum și autor al unor cărți de specialitate (“Cătina albă în exploatații agricole”). Din dragoste pentru cultura de cătină, pe care a slujit-o zeci de ani, dar și din prețuire, din spirit de susținere izvorât din sufletul dascălului obișnuit să ofere imediat ceea ce poate cu sine, profesorul Ioan Viorel Rați a răspuns gratis tuturor celor care i-au cerut sfatul. A răspuns și solicitării noastre de a puncta câteva aspecte deosebit de importante pentru reușită în ceea ce privește întreținerea plantației în primul an de vegetație.

 

Operațiuni recomandate imediat după plantare

Odată realizată plantarea, primăvara devreme și ulterior asigurării unei foarte importante premise tehnologice, respectiv posibilitatea de a iriga, este absolut necesară îngrijirea culturii respectând întreg protocolul tehnologic. “Presupunem că, dintre cele cinci tehnologii de producție descrise în cartea pe care am dedicat-o cătinei, a fost aleasă tehnologia variantei cu trunchi și plantarea s-a realizat la o distanță între rânduri de 3-3,5 m sau la 2 m, în sistem clasic ori în sistem superintensiv, la 1-1,5 m. De asemenea, presupunem că plantarea a fost reușită, tasarea fiind perfectă și, la plantare, nu a rămas aer pe rădăcină. După plantare, se execută fasonarea la 50-55-60 cm, iar tutorele va rămâne cu 3-5 cm deasupra locului unde s-a fasonat. De asemenea, după plantare, deosebit de important este udatul fiecărei plante, în jurul căreia pământul a fost bătucit sub forma unui lighean cu rădăcina plantei în mijloc, cu minim 20 litri de apă”, sublinia Ioan Viorel Rați. 

 

Priorități în primul an de vegetație

Pe lângă faptul că întreținerea plantelor este esențială, poate că cel mai important aspect care trebuie avut în vedere în anul întâi după plantare este acela de a menține terenul curat, fără buruieni, atât între rânduri, cât și pe rând. “În anul întâi, avem două mari obiective, respectiv acela de a conduce formarea trunchiului, prin 3-5 ciupituri de părți verzi și acela de a obține 5-7 lăstari anuali cât mai puternici. Din aceste motive, modul de lucru este asemănător cu ocrotirea unui bebeluș imediat după naștere. Absolut totul este important, atât planta, cât și terenul. 

În sistemul intensiv de cultură, adică la 1-1,5 m între plante pe rând, recomand ca toată concentrarea să fie pe cerințele acestor plăntuțe. Mai exact, pentru a crește, nu au nevoie de concurență. Trebuie urmărit ca gradul de îmburuienare să fie zero. Apoi, planta, inclusiv în perioada de vegetație, are nevoie de apă, deoarece trebuie să își dezvolte sistemul radicular și să își consolideze tulpina. Trebuie să irigăm. Tulpina se leagă de acel turore în așa fel încât planta să fie dreaptă. Din tulpina fasonată vor începe să dea muguri și frunzulițe cu lăstari. În aceste condiții, încă din faza de verde, pe o porțiune de 50 cm acei lăstărași trebuie eliminați, lucrare care se efectuează manual, iar cicatrizarea tulpinii este foarte ușoară. Astfel, nu este risipită nici cea mai redusă cantitate de hrană a plantei și îmi urmăresc obiectivul de a forma un trunchi de 45-50 cm. Pe acest trunchi nu trebuie să permitem creșterea lăstarilor, iar în acest fel toată seva va fi transportată către zona cu muguri, din aceștia urmând a crește lăstarii anuali. Astfel, urmărim al doilea obiectiv, respectiv acela ca la finalul anului întâi, cei 5-7 lăstari anuali să fie puternici și să ajungă la 50-60-70 cm lungime. Dacă după un an am reușit proiectarea și consolidarea trunchiului și îl păstrăm curat de vegetație (de acei lăstari consumatori, de pe primele frunzulițe), atunci înseamnă că am făcut deja un prim mare pas înainte”, explica specialistul băcăuan. 

 

Cătina îmbogățește solul cu azot 

Cătina este o plantă care, având propriul sistem de înrădăcinare – o rădăcină vertical-orizontală,  care drajonează -, în anul întâi trebuie să își dezvolte sistemul radicular. “Cumva, să știți că această plantă, în anul întâi, se ocupă mai mult de sistemul său radicular. Aceasta înseamnă că își dezvoltă rădăcina pivotantă, întrucât va emite concomitent și rădăcinile orizontale, dar și unele locașuri cu nodozități, unde se instalează bacteriile fixatoare de azot, din aer. Astfel, se realizează o simbioză între acele ciuperci care obligatoriu ajung pe rădăcinile cătinei. De aceea, trebuie să avem grijă și de crearea condițiilor propice, în interiorul solului, prin irigare, pentru crearea acelei relații dintre azotobacter și rădăcinile de cătină. Aceste relații au implicații ulterioare în procesul de nutriție, prin asigurarea azotului necesar plantei. De aceea, după cum se știe, cătina reprezintă o specie care poate fertiliza terenurile cu azot, în mod natural. Tocmai de aceea, tot în anul întâi de vegetație, va apărea și al treilea obiectiv, respectiv acela de a forma rădăcinile cu azotobacter”, adăuga Ioan Viorel Rați.

Lucrările de întreținere din anul întâi după plantare vor continua, în toamnă, cu eliminarea a doi sau mai mulți lăstari anuali, rămânând cu trei-cinci cepi, pe pozițiile cele mai bune și având fiecare maximum trei-cinci muguri. Tehnologia de întreținere va continua identic și în anul al doilea, cu aceleași obiective importante, respectiv formarea trunchiului, formarea rădăcinii cu azotobacter și obținerea a cinci-șapte lăstari anuali puternici, singura diferență fiind aceea că la sfârșitul anului doi lăstarii anuali vor avea o lungime mai mare, ajungând până la un metru. Acești lăstari – mai puternici, mai lungi și cel mai bine plasați -, vor începe să producă fructe din anul al treilea de la plantare. 

 

Petronela COTEA MIHAI

redactor Radio România Iași

 

 

 

CĂTINA POATE FI O ALEGERE BUNĂ PENTRU MICA FERMĂ DE FAMILIE

Potrivit profesorului Ioan Viorel Rați, suprafața optimă despre care se poate vorbi, pentru a amortiza investiția prin obținerea unor cantități mai mari de fructe, pornește de la minim 0,5 ha în sistem superintensiv. Dacă facem calculul în alte coordonate, noțiunea de optim poate fi susținută prin relația dintre suprafața care poate fi exploatată de un tractor, cu utilajele aferente, și timpul de amortizare de cinci ani, respectiv o suprafață de 10-15 hectare. Cu alte cuvinte, cătina poate fi aleasă de către cei care doresc să susțină practic, prin activitatea lor, conceptul de mică fermă de familie, al cărei vehicul financiar să fie reprezentat de producerea și valorificarea acestor fructe. 

În zona Moldovei, în ultimii doi-trei ani, interesul pentru această specie a crescut, în special în rândul tinerilor, care, pe de o parte, caută afaceri de nișă rentabile, iar pe de altă parte, din lipsa fondurilor necesare startului în afacerile agricole, selectează activitățile cel mai puternic susținute financiar prin proiectele europene. 

Or, cătina, prin programele de susținere a tinerilor fermieri, dacă se alege sistemul de producție ecologică, poate fi susținută cu până la 90% fonduri nerambursabile, după cum ne explica specialistul băcăuan. Așa se face că, inclusiv pentru a planta în această primăvară, Ioan Viorel Rați a fost solicitat de tineri nu doar din județul Bacău, ci și din județele Iași, Botoșani, Suceava – atât pentru realizare de proiecte tehnice, pentru aprovizionare cu material săditor, cât și pentru a acorda consultanță în privința întreținerii plantației în primii ani după plantare. 

 

 

 

Articol publicat in revista Ferma nr.7(168) 15 – 30 aprilie 2016

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →