Retailul le-a pus botniţă - ACDBR ţine palma distribuţiei tradiţionale - Revista Ferma
4 minute de citit

Retailul le-a pus botniţă – ACDBR ţine palma distribuţiei tradiţionale

Aula Magna a ASE a fost martora unui eveniment care şi-a propus să dezbată statutul economic şi juridic al operatorilor economici care realizează, în sistem tradiţional, distribuţia bunurilor de larg consum, precum şi necesitatea unui mediu concurenţial loial între diferitele tipuri de comerţ în piaţa naţională.

Puterea şi provocările strategice ale distribuţiei tradiţionale de bunuri în economia naţională_b

Suprafaţă de vânzare în funcţie de numărul de locuitori
S-a mai supus dezbaterii crearea unor măsuri de finanţare cu fonduri UE pentru distribuţia de bunuri în România, dar şi limitarea, prin act normativ, a suprafeţei de vânzare admisă în oraşe la maximum 200 mp. Ovidiu Gheorghe, preşedintele ACDBR, spunea că „trebuie făcut un test de competiţie, respectiv ce suprafaţă de vânzare alocăm şi la ce număr de locuitori. Noi vom sprijini Consiliul Concurenţei să vină cu picioarele în realitate. Nu pot să mai ies din casă, că dau în parcarea de la supermarket. Nu pot să mai cumpăr brânza tradiţională, că nu o găsesc în supermarket, deşi eu vreau să mănânc româneşte”.
S-a mai pomenit în timpul dezbaterilor, chiar foarte des, de acum mult preavestita Lege 150/2016, prin care s-a produs modificarea Legii 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, dar şi modul în care supermarketurile „ne-au pus practic botniţă”, cum plastic s-a exprimat Dragoş Frumosu, preşedintele Sindicatelor din Industria Alimentară. O botniţă pe care, conform dialogului iscat ad-hoc în aulă, ne-am cam pus-o cu mâna noastră, ca într-un scenariu prost. Aici aş sublinia faptul că deputatul Dănuţ Păle, deşi nu era la tribună, a intervenit din sală cu aprecieri personale făcute cu profesionalism şi oarece avânt. Semn că este unul dintre membrii Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaţilor care nu doar ridică mâna în Parlament.
Scopul acestei dezbateri a fost de a furniza Guvernului şi Parlamentului suport profesional în vederea elaborării de acte normative care să reglementeze comerţul din România pe baza următoarelor principii:
– asigurarea securităţii alimentare şi accesului consumatorilor la o diversitate cât mai mare de produse de calitate;
– dezvoltarea IMM-urilor pe întreg lanţul economic, de la producţie şi până la comerţ;
– echitate concurenţială şi bunăstare economică pentru toţi operatorii economici;
– îmbunătăţirea cadrului legislativ administrativ, comercial şi fiscal referitor la suprafaţa comercială maxim admisă la nivel de unităţi administrativ teritoriale.

Puterea şi provocările strategice ale distribuţiei tradiţionale de bunuri în economia naţională_b

Mai este mult până departe!
Discuţiile s-au lovit de paranoia românească şi de infinitele orgolii în care fiecare este convins că dreptatea este numai şi numai pe turta lui. Aşa se face că vorbitorii cu greutate au dispărut unul câte unul, imediat după ce şi-au făcut numărul. Au bifat, au blufat şi au zburat, cum s-ar spune. Ba mai mult, s-au acuzat unii pe alţii că sunt diletanţi; senatorii şi deputaţii pe cei de la asociaţii, iar guvernanţii pe toată lumea. Dar şi viceversa, că doar e la liber!
Adrian Rădulescu, preşedintele Asociaţiei Fermierilor din România, fost secretar de stat şi fost consilier al Preşedintelui României, a trebuit să se împartă între acest eveniment şi Ziua Agricultorilor, eveniment omagial organizat anual de asociaţia pe care o conduce. Claudiu Sorin Roşu Mareş, secretar de stat în MADR, a participat activ încercând să ofere răspunsuri concrete şi destul de bine argumentate.
Am urmărit o dezbatere vie, mai ales în partea a doua când oficialii au devenit semioficiali iar somităţile s-au retras în tagma lor.

CINE ASIGURĂ DISTRIBUŢIA TRADIŢIONALĂ ÎN ROMÂNIA?
Asociaţia Companiilor de Distribuţie de Bunuri din România (ACDBR) are în componenţă 34 de membri, cu o cifră de afaceri de circa 500 de milioane de euro, aproape 5.500 de angajaţi şi o flotă auto de aproximativ 3.600 de autovehicule. De asemenea, există peste 45.000 de clienţi care asigură „distribuţia tradiţională” a bunurilor de larg consum pe teritoriul naţional.

 

Un articol publicat în revista Ferma nr. 1/206 (ediţia 1-31 ianuarie 2018)

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Foto 1 iStock 1289621751 artbyPixel scaled De ce devin porcii agresivi?

De ce devin porcii agresivi?

Un subiect de maximă actualitate este studiul şi combaterea agresivităţii suinelor în condiţiile de exploatare tipice fermelor de suine moderne. […]

Citește mai multe știri →