Are 36 de ani şi a studiat Ştiinţe Economice. În 2014, după ce a văzut o plantaţie de afin la unul dintre prietenii săi, i s-a părut o afacere foarte bună şi s-a apucat de treabă. Nu a renunţat complet la meseria de finanţist, dar a făcut un curs de pomicultor, un proiect cu fonduri nerambursabile şi, în 2015, avea şi propria plantaţie de afin în localitatea Budila din judeţul Braşov.
Plantaţia a fost înfiinţată printr-un proiect cu fonduri europene. Totul a durat doi ani şi a costat peste un milion de euro, de la defrişare, până la construirea bazinelor, sistemul de irigare, plantele şi câteva utilaje mici. Fondurile nerambursabile au acoperit 60 la sută din cheltuieli. „Un an de zile ne-am chinuit să curăţăm terenul, pe care l-am concesionat de la primărie. Era un lăstăriş pe locul unde este acum plantaţia de afin”, spune Ciprian Munteanu.

Există o cerere foarte mare pentru afine!
Pe aproape 14 ha a plantat un soi timpuriu – Duke şi unul tardiv – Elliott. „2018 ar trebui să fie primul an de recoltă. Sperăm să facem o producţie de 15-20 de tone de pe toată plantaţia. La anul, producţia aproape se dublează. În primul an de recoltă plantele vor da cam 250-300 de grame de fructe pe plantă şi trebuie să ajungem la 3-4 kilograme pe plantă, după opt ani de la plantare.
Există o cerere foarte mare pentru afine. Există cumpărători locali, care îţi iau producţia şi dacă nu ai un contract dinainte. Preţul este între 3 şi 5 euro pe kilogram, în funcţie de perioada în care ieşi pe piaţă şi de oferta din piaţa internaţională, când ies pe rod polonezii şi nemţii. Noi ne pregătim să recoltăm soiul Duke de la sfârşitul lui iulie, până la mijlocul lunii august, iar soiul Eliott, de la jumătatea lui august, până la jumătatea lunii septembrie. În iulie şi septembrie, la început şi la final de sezon, preţurile sunt mai mari”, explică, cu precizie de economist, tânărul fermier.

Plantaţii de afin, de la A la Z!
După ce a realizat propria plantaţie de afin, profitând de experienţă, a înfiinţat o firmă (AgroPlantaţii.ro) prin care oferă atât consultanţă, cât şi execuţia efectivă a tuturor lucrărilor aferente înfiinţării unei plantaţii de afin, de la selectarea locului, analize de sol, obţinere avize şi acorduri, proiectare şi inginerie, lucrări de defrişare şi pregătire a solului, plantare, construcţii, instalaţii şi montaj.
Ciprian Munteanu face echipă cu un inginer şi cu un consultant pe fonduri europene şi, până acum, au înfiinţat complet şase plantaţii de afin, pe suprafeţe cuprinse între 5 hectare şi 20 de hectare, lângă Făgăraş, Satu Mare, Drobeta – Turnu Severin, Braşov, Victoria şi Ploieşti.
Lucrări complexe cu utilaje performante
Pentru toate lucrările de înfiinţare a unei plantaţii de afin este nevoie de utilaje performante, aşa că anul trecut a achiziţionat de la Tehnodiesel două tractoare Massey Fergusson de mare putere, plus o serie de utilaje: freză forestieră Seppi, tocătoare de resturi vegetale Vigolo, remorcă de împrăştiat gunoi FARMTECH, plug, disc, maşină de bilonat. Tot pachetul a costat aproape jumătate de milion de euro. „Am găsit la Tehnodiesel tot ce ne trebuia şi au avut cele mai competitive preţuri. Tractorul mai mic, Massey Ferguson 7720, de 200 de cai putere, ne ajută la lucrările de pregătire a terenului, iar cel de 350 de cai putere, modelul 8732, este pentru lucrări de defrişare”, mai spune Ciprian Munteanu.

Apă + sol!
Cei care se gândesc la înfiinţarea unei plantaţii de afin trebuie să ştie că plantele au nevoie de apă şi de un sol acid, care să nu aibă un Ph mai mare de 5, explică Ciprian Munteanu, din calitatea de consultant, cu experienţa de pomicultor: „Când alegi un teren, trebuie să te gândeşti la sursa de apă, pentru că planta are nevoie de circa 4 litri de apă pe zi. De asemenea, e foarte important ca alegerea soiurilor să se facă şi în funcţie de zona în care se vor planta: soiuri timpurii într-o zonă mai caldă şi soiuri mai tardive în zonele mai reci. Noi colaborăm foarte bine cu Pepiniera Olunden de la Baia Mare şi am lucrat destul de mult cu plante de acolo.”
„Din anul cinci de la plantare începi să amortizezi serios din investiţie”
Discutăm despre investiţia şi profitul ce poate fi realizat dintr-o plantaţie de afin şi, ca un veritabil om al calculelor, afirmă că „recomandat ar fi, în funcţie de bugetul pe care îl are fiecare, ca plantaţia să fie de la 5 – 6 hectare în sus. Dacă bugetul permite, recomand 15 hectare. Practic, pentru o plantaţie de două hectare este nevoie de aceeaşi implicare ca pentru 20 de hectare.”
Ne face rapid o socoteală: „Costul înfiinţării unui hectar cu afin porneşte de la 20.000 de euro pe hectar şi poate să ajungă şi la 50.000 de euro pe hectar. Contează foarte mult solul, care are nevoie de turbă. Turba este un cost mare, sunt persoane care nu pun deloc, dar sunt persoane care pun până la 300 metri cubi de turbă pe hectar. Dacă preţul este de 25-30 de euro pe metrul cub de turbă, 9.000 de euro este doar turba. Plantele sunt de la 1 euro până la 2,5 euro bucata. Dacă intră 4.500 de plante pe hectar, poţi să cheltui de la 4.500 până la 11.000-12.000 de euro doar pe plante. La care se adaugă bazinele şi sistemul de irigat şi alte cheltuieli”.
Pentru propria plantaţie de afin are doi angajaţi permanenţi, iar pentru stropiri şi întreţinere mai are 5-6 zilieri. Pentru recoltat va avea nevoie de mai mulţi oameni. „Din păcate, noi facem destul de multe lucrări manual, pentru că plantaţia este pe un deal şi avem probleme mari cu eroziunea din cauza apei, ceea ce nu ne permite să facem nici stropiri mecanizat. Dacă terenul are o formă plană, stropitul şi tunsul ierbii între biloane se pot face mecanizat. Recoltatul însă se face doar manual, pentru că pierderile la recoltat automat sunt foarte mari, de 40-45 la sută din producţie”, explică Ciprian Munteanu.
„Cam din anul cinci de la plantare începi să amortizezi serios din investiţie. În anul şapte, ai complet amortizată investiţia şi, ulterior, dacă o întreţii cum trebuie, de la an la an profiturile sunt destul de frumoase”, adaugă acesta.








