În ultimii unsprezece ani de când România a devenit stat membru al Uniunii Europene, întreaga industrie agricolă internă s-a aliniat încet-încet la tendinţele şi standardele impuse de fermierii vecini din Occident, dat fiind gradul de dezvoltare avansat de care aceştia dispun. Această aliniere a fost inevitabilă şi pe piaţa autohtonă a utilajelor agricole. Datorită suportului acordat de partenerii străini şi de inputurile de tehnică modernă pe care aceştia le-au adus, fermierului i-a fost din ce în ce mai uşor să facă agricultură performantă în România. Acesta este din ce în ce mai informat, aplecându-se cu interes asupra tuturor specificaţiilor de ordin tehnic pentru utilajele de pe piaţă, pentru a face întotdeauna alegerea care se mulează pe cerinţele din ferma pe care o deţine. Din întreaga piaţă a utilajelor, segmentul de tractoare nu face rabat de la regulă, acesta fiind într-o continuă schimbare, generată de fluctuaţiile din jurul a patru caracteristici importante de care ţine cont fermierul din România, şi anume: performanţa tractorului, rentabilitatea, fiabilitatea şi confortul oferit utilizatorului.
Un tractor simplu, dar de mare putere
Case IH, cel mai mare partener al Titan Machinery, este pregătit să ofere tractoare sensibil adaptate oricărei pretenţii pe care o poate avea un fermier. De aceea, anul trecut, Case IH a lansat pe piaţa internaţională un tractor redus la esenţa lui. Este vorba de Puma X. Iar esenţa lui este foarte simplă: o transmisie Semi-Powershift, un motor care oferă acces la puterea tipică FPT, „boost” şi siguranţă în funcţionare. Toate valvele hidraulice beneficiază de control mecanic. Are un control electrohidraulic pe ridicătorii spate şi este un vehicul care în mod deliberat a fost menţinut foarte simplu, astfel încât să ofere puterea efectivă şi confortul fără nici un fel de exces de rafinamente electronice. Este un tractor care se pretează la orice muncă serioasă de câmp şi are o tracţiune absolut de invidiat, aşa cum îi stă bine oricărui tractor Case IH. Pentru compania Case IH, Puma X este o premieră pentru că a lansat un tractor adresat celor care au nevoie de putere mai mult decât de rafinamente electronice, cu integrare în sisteme mai sofisticate de producţie. Toţi cei care îşi doresc controale mecanice, un tractor simplu, dar de mare putere, au în Puma X un aliat de nădejde.
Trei noi modele Semi-Powershift standard
Puterea tractorului Puma X se înscrie între puterea nominală de 145 şi 165 CP, în mod tipic pentru orice tractor Puma, tractorul generează „boost” în anumite aplicaţii cum ar fi trasportul de înaltă viteză şi operaţiile cu priză de putere. Priza de putere are un selector mecanic. Chiar şi în versiunea standard, tractoarele Puma X integrează absolut tot ce este necesar pentru agricultura modernă, inclusiv o transmisie 18F/6R 40 km/h cu şase trepte de viteză Powershift, până la patru supape mecanice cu operare de la distanţă şi un sistem hidraulic de mare capacitate. Puma 140 X atinge noi niveluri de putere, iar în prezent există variantele suplimentare Puma 150 X şi Puma 165 X, ceea ce înseamnă că aceste modele pot fi comandate acum cu trei specificaţii diferite. Aceste maşini simple şi uşor de utilizat sunt instrumente excelente pentru afaceri rentabile, care vă permit realizarea activităţilor la standardele proprii unor tractoare mult mai complexe. Odată cu adăugarea a trei noi modele Semi-Powershift standard, Puma 140 X, 150 X şi 165 X, gama Puma oferă acum mai multe opţiuni ca oricând, pentru a satisface exigenţele oricărui tip de întreprindere.
Tehnologia inteligentă generează economii importante
Extrem de economice atunci când vine vorba de consumul de carburant datorită turaţiei scăzute de lucru a motoarelor ce le echipează, chiar şi atunci când au de executat sarcini grele, tractoarele din seria Puma X dotate cu AFS (Advanced Farming System) generează economii importante de timp şi bani prin reducerea timpilor morţi şi optimizarea ciclurilor de lucru. Tehnologia inteligentă a acestor tipuri de tractoare vă scuteşte de cheltuieli importante. De asemenea, multe dintre modificările cheie se găsesc în cabină, care are o interfaţă de bază pentru operator cu afişaj digital al informaţiilor. Interiorul cabinei a fost proiectat de inginerii care au cercetat ce anume îi trebuie unui operator de tractoare şi unde sunt potrivite anumite controale pentru operarea fără efort. Lista completă a echipamentelor opţionale arată că noile modele Puma X pot fi echipate cu caracteristici suplimentare, după cum este necesar, cu opţiuni, inclusiv sisteme de ghidare şi auto-direcţie.
Bogdan CONSTANTIN
PR & Communication Specialist
Titan Machinery România
ST.VALENTIN, AUSTRIA – LOCUL DE NAŞTERE AL MODELELOR MAXXUM, PUMA ŞI OPTUM
Case IH susţine agricultura de 176 de ani, iar marca Case IH reprezintă o tradiţie de impunere pe piaţă. Istoria sa reprezintă apogeul unor eforturi conjugate depuse de mari companii şi mărci din domeniul echipamentelor agricole, precum Case, International Harvester şi David Brown, pentru a preciza doar câteva. Fiecare dintre aceste mărci a jucat un rol important în istoria şi evoluţia Case IH. De-a lungul anilor s-au schimbat multe, însă legendara marcă roşie va reprezenta întotdeauna angajamentul nostru privind asigurarea succesului producătorilor agricoli.
Orice maşină Case IH din St. Valentin poartă steagul excelenţei austriece de fabricare şi proiectare. Sediu european al Case IH, fabrica din St. Valentin se bazează pe pasiunea şi experienţa inginerilor săi şi lucrătorilor din producţie, precum şi pe liniile de asamblare moderne, care produc 31 de modele de tractor, ce variază între 99 şi 300 CP, la cele mai înalte standarde de calitate şi precizie. 90% dintre tractoarele produse în St. Valentin sunt exportate, ducând propria cultură a excelenţei peste tot în lume.
Un articol publicat în revista Ferma nr. 13/218 (ediţia 1-14 august 2018)