PUII noştri de O ZI - Revista Ferma
4 minute de citit

PUII noştri de O ZI

Pui

Indiferent de metoda aleasă, rezultatul se concretizează în micile pufoşenii de 40 de grame, hibrizi, găini comune sau rase care merită o atenţie deosebită din partea noastră.
Dar să vedem ce spune mediul on-line, sursa multor greşeli şi aberaţii care duc la situaţii, de cele mai multe ori, nefericite:
“Eu în primele zile le dau mălai de comerţ cu brânzică de vaci şi câte un gălbenuş la trei pui”.
“În primele zile puii mănâncă uroi de grâu şi porumb cu un ouşor fiert şi vitamine”.
Şi “sfaturile” ar putea continua! Am încercat să dezleg enigma cantităţilor “reţetelor” de mai sus şi mi-a fost tare greu! Şi asta tot din dorinţa de a le da “dreptate” sfătuitorilor!

 

De ce este necesar un start corect pentru pui
Să începem cu începutul. Motivele pentru care noi creştem găini sunt: creşterea pentru producţia de ouă şi creşterea pentru producţia de carne. Considerăm caz specific, creşterea pentru producţia de ouă pentru incubat (părinţi reproducători). Pentru atingerea acestor scopuri este necesar ca puii să aibă un START cât mai bun!
STARTUL îl putem considera până la trei săptămâni inclusiv iar în cazul raselor foarte grele această perioadă se poate prelungi până la 4 săptămâni. Această perioadă implică un anumit nivel de energie, de proteină, de minerale şi vitamine. Cele mai importante valori nutriţionale sunt punctate în tabelul 1.

Tabelul 1 – VALORI NUTRIŢIONALE STANDARD

tab1puimm119_b
Din „reţetele” marca Facebook amintite la începutul articolului, cele cu brânzica şi ouşorul, proteina rezultată este aproximativ 12,5% (faţă de 20,25% necesar), iar energia peste 3.000 kcal/kg (faţă de 2.900). Rezultatele din Tabelul 2 le puteţi compara cu valorile din tabelul STANDARD. În loc de “brânzica de vaci” am folosit lapte praf pentru un nivel mai mare al proteinei conţinute de acesta (33% faţă de numai 20%, aproximativ, în cazul brânzei de vaci).

Tabelul 2 – VALORI NUTRIŢIONALE ÎN FUNCŢIE DE MATERIA PRIMĂ FOLOSITĂ

 tab2puimm119_b

Cum rezolvăm aceste neajunsuri majore?
Cel mai indicat pentru toţi crescătorii ar fi să folosească un furaj finit achiziţionat dintr-unul din magazinele de specialitate, furaj care asigură toţi nutrienţii necesari unei creşteri armonioase. În cazul în care aveţi suspiciuni în privinţa acestor furaje, deşi este o idee preconcepută, vă puteţi face propriul furaj, dar cu rezultate mai modeste! Un asemenea furaj, în limita în care îl puteţi realiza, va conţine materiile prime redate în tabelul 3.

Tabelul 3 – PROPUNERE REŢETĂ FURAJ REALIZAT ÎN REGIM PROPRIU

tab3puimm119_b
În cazul în care doriţi un furaj mai echilibrat şi mult mai aproape de valorile nutriţionale necesare unui pui şi totodata mai apropiat de calităţile unui furaj finit furnizat de către producătorii de astfel de furaje, pe lângă materiile prime inserate mai în Tabelul 3, puteti folosi si un CPVM (CONCENTRAT) pentru perioada de START!
Reţeta va conţine valorile procentuale redate în Tabelul 4.

Tabelul 4 – REŢETĂ FURAJ REALIZAT DE CĂTRE PRODUCĂTOR SPECIALIZAT

 tab4puimm119_b

Uleiul vegetal din reţete face referire la uleiul de floarea-soarelui.
Începând de la acest mix furajer putem vorbi de o dezvoltare armonioasă a puilor în perioada de START, perioada cea mai importantă din viaţa oricărei vieţuitoare, fie el chiar şi omul! NU UITAŢI ca în această perioadă să luaţi legătura cu medicul veterinar pentru prima vaccinare împotriva bolii de Newcastle (Pseudopesta aviară).

Vă aştept cu întrebări, propuneri şi dezvăluiri din experienţa proprie la adresa de e-mail: narcisdefta.ferma@gmail.com sau pe Facebook, în grupurile: Asociaţia Profesională a Crescătorilor de Păsări de carne şi găini ouătoare şi Ferma de familie.

 

Un articol publicat în revista Ferma nr. 8/235 (ediţia 1-14 mai 2019)

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →