
Transportul ilegal de păsări (32.280 de capete) a ajuns într-un abator în județul Vaslui, unde a fost depistat de ANSVSA. Lotul a fost sechestrat și dirijat spre neutralizare și s-au dispus măsuri de dezinfecție, iar abatorul a fost amendat cu 60.000 de lei.
ANSVSA a informat că a primit, în 12 noiembrie a.c., de la IDSA, buletinul de analiză prin care s-a confirmat existența Bolii de Newcastle la exploatația din jud. Ialomița și că se va convoca Centrul Local de Combaterea Bolilor pentru a aproba Planul de măsuri care va fi aplicat.
Pseudopesta aviară (Boala de Newcastle)
Pseudopesta aviară sau Boala de Newcastle nu afectează omul, dar produce pagube economice. Reprezintă una dintre cele mai grave boli infecțioase și contagioase ale păsărilor provocând pierderi importante în efectivele de păsări, indicele de mortalitate fiind de peste 90 % din efectiv.
Perioada de incubație variază între 2 – 14 zile, fiind, în medie, de 4 – 6 zile, mai scurtă la pui decât la păsările adulte. Boala se exprimă prin sindrom infecțios acut însoțit de tulburări digestive, respiratorii și nervoase, singulare sau asociate. Tulburările generale se insta¬lează progresiv și sunt traduse prin hipertermie (43 – 44°C), somnolență, stare tifică, anorexie, polidipsie și accelerarea respirației. Creasta și bărbițele sunt cianotice.






