Protecţia de toamnă a culturii de rapiţă - Revista Ferma
4 minute de citit

Protecţia de toamnă a culturii de rapiţă

poza pag10 11 mijloc m Protecţia de toamnă a culturii de rapiţă

Rapiţa rămâne una dintre culturile prioritare pentru compania Bayer, fapt pentru care am dezvoltat un portofoliu complet de soluţii adaptate condiţiilor noastre de cultură, de la semănat şi până la recoltare.

Pentru această toamnă, preponderent caldă şi secetoasă, recomandarea Bayer este de a acorda o atenţie deosebită culturii în curs de răsărire sau răsărite, dar şi de a identifica bolile, buruienile sau eventualii dăunători, pentru aplicarea soluţiilor optime de control.

 

Folicur Solo – fungicid şi regulator de creştere

În toamnele lungi, ca cea de anul acesta, pericolul ca rapiţa să treacă în faza de creştere care în mod normal se desfăşoară în primăvară – apariţia tijei florale – este unul real, fapt care poate compromite parţial sau total cultura. Pentru prevenirea acestui fenomen, ca regulator de creştere, dar şi pentru combaterea bolilor ce apar toamna, Bayer recomandă aplicarea fungicidului Folicur Solo în doza de 0,5 l/ha, în faza de 6-8 frunze ale culturii.

Ca regulă generală, compania Bayer recomandă ca aplicarea produselor de protecţie, şi în special a fungicidelor, să se facă preventiv, înainte de apariţia semnelor vizibile de boală, prevenţia fiind întotdeauna arma cea mai eficientă de control.

 

Combaterea dăunătorilor

Toamna, pericolul îl reprezintă puricii care pot crea probleme în fazele incipiente (2-4 frunze), larvele de viespe a rapiţei, dar şi defoliatori nespecifici cum sunt larvele de buha verzei sau ale fluturelui alb al verzei. Împotriva dăunătorilor, Bayer propune două alternative de tratament. Pentru oricare dintre aceşti dăunători, în cazul depăşirii pragului economic de dăunare se poate interveni cu unul din insecticidele Decis Mega sau Proteus.

Decis Mega este un insecticid de contact de ultimă generaţie, cu efect puternic de şoc, care oferă şi repelenţă activă pentru momentul ulterior aplicării, gonind practic insectele care se apropie de suprafaţa tratată. De asemenea, formularea superioară de emulsie în apă reduce influenţa temperaturilor ridicate de la momentul aplicării.

Insecticidul Proteus, un produs complet şi complex, are în formulare două substanţe active, una de contact şi cealaltă sistemică. Componenta de contact asigură efectul de şoc la momentul aplicării, distrugând dăunătorii prezenţi în solă la momentul respectiv, în timp ce compusul sistemic pătrunde în plantă, protejând-o din interior împotriva valurilor de dăunători ce pot apărea ulterior.

În plus, Proteus vine cu formularea superioară OTEQ, dispersie în ulei, ceea ce îl face mult mai adaptat culturilor de câmp, cu o retenţie îmbunătăţită, o acoperire perfectă a frunzei tratate şi o preluare mult mai bună a substanţei active de către plante.


Erbicidul Select Super

Pentru controlul buruienilor graminee şi a samulastrei de cereale păioase, compania Bayer pune la dispoziţia fermierilor, încă de anul trecut, soluţia de erbicidare Select Super, erbicid sistemic cu spectru larg de acţiune ce se recomandă a fi aplicat postemergent atât în toamnă, cât şi în primăvară.

Adrian COSOR
Crop Manager
Bayer CropScience Romania


Bayer CropScience AG

Bayer este o companie globală cu competenţe de bază în domeniile sănătate, nutriţie şi materiale high-tech. Bayer CropScience AG, subgrup al Bayer AG, este una dintre cele mai mari companii bazate pe cercetare şi dezvoltare din domeniile protecţiei culturilor, seminţelor, biotehnologiilor şi controlului dăunătorilor non-agricoli. La nivel global, Bayer CropScience este reprezentată în peste 120 de ţări.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×