Conducerea APCPR a solicitat crearea unui grup de lucru la nivelul MADR pentru analiza propunerii de modificare a Ordinului 1438/2014 privind aprobarea sistemelor de sancțiuni pentru Măsura 125 – Plăți privind bunăstarea animalelor din PNDR 2007-2013, precum și activarea Măsurii 14 – Bunăstarea animalelor din PNDR 2014-2020 și alocarea unui buget pentru această măsură.
Ministrul Agriculturii a promis că va analiza propunerea privind constituirea unui grup de lucru cu reprezentanți ai APIA, ai AFIR și ai AM-PNDR, iar referitor la bugetul pentru bunăstarea animalelor din PNDR 2020, a precizat că intenționează să poarte o discuție cu Comisia Europeană în acest sens.