Programul “Tomate”: suprafeţele cresc, banii se împuţinează - Revista Ferma
3 minute de citit

Programul “Tomate”: suprafeţele cresc, banii se împuţinează

În judeţul Iaşi, anul trecut au fost înscrise 117 persoane, dintre acestea doar 75 rămânând beneficiari eligibili. În anul 2018, aproape s-a dublat numărul persoanelor care s-au înscris în program. Concret, la DADR Iaşi, s-au înscris 255 persoane, dintre care beneficiari în ciclul I au fost 57 de legumicultori, iar în ciclul II sunt 198 de beneficiari. ”Toţi beneficiarii au fost verificaţi la etapa de plantări, iar la etapa de rodiri, până la finalul lunii octombrie, toţi vor fi verificaţi, chiar dacă numărul fermierilor este foarte mare în acest an”, menţiona Laurenţiu Precup, directorul DADR Iaşi.
Numai că, numărul mai mare al fermierilor care s-au înscris la DADR pentru a primi sprijinul de 3.000 euro a condus la creşterea suprafeţelor, ceea ce nu îi încântă pe toţi producătorii de legume. Unii dintre aceştia consideră că situaţia este foarte bună pentru consumatori, care acum au o ofertă mai bogată de tomate, dar este mai puţin avantajoasă pentru producători. “În condiţiile în care, din anul 2017, producerea de tomate în extrasezon a fost susţinută cu cei 3.000 euro/1000 mp/an, suprafaţa cu tomate a crescut. Am observat, subvenţia APIA din anul 2017 a fost de 14 mii euro/ha, iar anul acesta s-a redus la aproximativ 7 mii euro/ha. Pentru consumator este bun faptul că suprafaţa cu tomate, respectiv producţia, au crescut, dar pentru fermieri bănuţii din subvenţie s-au împuţinat. Asta ce înseamnă? Consider că trebuie extinsă suprafaţa, trebuie reduse costurile şi trebuie sporită cât mai mult producţia. În condiţiile în care obţii recolte mai mari şi de calitate foarte bună, reuşeşti să îţi asiguri profitul”, explica fermierul Robert Zamisnicu, din comuna Probota, judeţul Iaşi. (Un reportaj în ferma tânărului legumicultor urmăriţi în ediţia viitoare a revistei Ferma)
În 2017, DADR Vaslui a înregistrat 66 de cereri în Programul Tomate, 48 de legumicultori îndeplinind condiţiile de eligibilitate şi încasând ajutorul de minimis. În perioada 01.01.2018 – 30.06.2018, au fost înregistrate 85 de înscrieri, până la data de 31.07.2018, 51 legumicultori îndeplinind condiţiile de eligibilitate şi beneficiind de ajutorul de minimis.
În judeţul Vaslui, producătorii de tomate au comercializat 114.233 kg de tomate, de pe o suprafaţă totală de solarii de 52.915,63 mp.

Robert Zamisnicu_b
Robert Zamisnicu: ”Anul trecut nu am fost înscrişi în acest Program, dar am văzut că fermierii au încasat banii şi am decis să ne organizăm şi noi, în aşa fel încât să ne încadrăm în cerinţe şi, în anul 2018 – ciclul II, să beneficiem şi noi de acea susţinere financiară. Avem nevoie de cei 3.000 de euro/an, mai ales că pe piaţa tomatelor au apărut unele modificări. Ştim că, în principiu, legumicultura, deşi este considerată unul dintre cele mai profitabile domenii ale agriculturii, nu poate fi eficientă fără apă, fără tratamente, fără oameni şi fără o tehnologie performantă. Or, toate acestea costă”.

 

Un articol publicat în revista Ferma nr. 16/221 (ediţia 15-30 septembrie 2019)

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →