5 minute de citit

Procesare pentru plusvaloare. FABRICA MĂLAI VISEAZĂ!

Ştefan Oprea, antreprenordin comuna gălăţeană Munteni, de profesie economist, îşi va vedea visul împlinit. Investiţia pe care a gândit-o în urmă cu zece ani, de când a preluat afacerea familiei, a prins viaţă! Compania Oprea a fost înfiinţată de tatăl său, inginer zootehnist, directorul unei foste asociaţii intercooperatiste de creştere a porcilor.

 

Proiect de 2 milioane de euro  

Fermierul a mers pe ideea de lanţ alimentar integrat. Are în curs de finalizare un proiect în valoare de aproape 2 milioane de euro, din care 30% este aport financiar propriu, constând în capacități și instalații de depozitare a recoltei, utilaje agricole, moară, dar și o linie de producere şi ambalare a mălaiului grisat.

„În momentul de faţă, lucrările de construcții şi montaj sunt în faza de recepţie, urmând ca fabrica de mălai să intre în probele tehnologice și, între timp, să obțin autorizația de funcționare. Nutresc speranța ca din vară investiţia – pentru care am pus mult suflet, cu emoţii, zbucium şi risc – să producă primele cantităţi de făină de porumb”, susţine gălăţeanul.

porumb pentru malai_b

 

Gata cu vânzarea la recoltare!

Fluxul tehnologic e simplu: TIR-ul cu cereale din câmp intră în fermă, se poziţionează pe cântar, apoi boabele sunt analizate într-un laborator modern şi, în funcţie de parametrii obţinuţi. încărcătura este direcţionată spre depozitare în silozul de 200 de tone sau spre uscător, dacă umiditatea depăşeşte limita standard.

Instalaţiile de gaz metan şi de electricitate, nefiind incluse din proiect, au costat separat circa 100 mii de euro.   

„Eu aveam producţia de cereale şi era păcat să nu introduc în cadrul acestui proiect partea de depozitare, să nu mai fiu obligat să vând cerealele la recoltare, când se pune presiune mare pe preţ”, explică fermierul.

porumb ecologic_b 

Culturi de câmp ecologice

Ştefan Oprea cultivă o suprafaţă de 411 hectare de teren, din care 328 sunt înregistrate la APIA în sistem de producţie ecologic.

Structura de culturi cuprinde: porumb, floarea soarelui, rapiţă, mazăre şi lucernă. Anul trecut a însămânţat 100 hectare cu porumb care să-i asigure o medie de 7 tone la hectar. Pentru procesarea la capacitatea maximă de 1.000 tone i-ar mai trebui încă 300 tone cumpărate de pe piaţă.

La începutul anului, fermierul avea pe stoc 750 de tone de porumb, din care avea de gând să vândă 500 şi restul să îl păstreze pentru primele şarje de mălai grisat, ambalat la saci între 5 şi 40 kg, preconizate a fi produse pentru mijlocul verii.

 

Vânzarea la poarta fermei

Fermierul nu îşi face griji în ceea ce priveşte valorificarea producţiei. Va achiziţiona o autorulotă alimentară care să îi permită să vândă la poarta fermei sau să mute distribuţia în alte vaduri comerciale: pieţe, oboare, târguri sau magazine specializate pentru desfacerea produselor alimentare.

Următoarea investiţie, probabil în anul următor, va fi o nouă linie de ambalare la pungi de hârtie de 1 kg.

 

Bulz sau ursul de mămăligă

Afacerea din agricultură și planurile de viitor ale lui Ştefan Oprea merg mult mai departe. Ambiţia şi curajul lui nu au frontiere. „Intenţionez să fac o nouă investiţie. În colaborare cu fermieri din Munteni, doresc să lansez pe piaţă bulzul tradiţional românesc (ursul de mămăligă) după o reţetă străveche şi care să fie vândut în supermarketuri sub formă vidată şi consumat acasă. Va fi o noutate. Cererea de produse ecologice este foarte mare, iar eu îmi doresc ca lumea să mănânce sănătos!”, susţine Ştefan Oprea.

 

LA ÎNCEPUT A FOST… PĂMÂNTUL

Povestea Companiei Oprea a început cu mult timp în urmă. „Părinţii mei erau consideraţi chiaburi pentru că le-a plăcut să lucreze pământul. După ’90 le-au fost retrocedate 9 ha de teren. Am achiziţionat două tractoare de mică putere să ne lucrăm pământul”, spune Ştefan Oprea. Fermierul s-a ocupat de modernizarea fermei prin accesarea fondurilor europene. În 2005 a depus un proiect SAPARD prin care a reînnoit tehnica de lucru. Au urmat alte două cu acelaşi scop şi încă trei linii de credit bancar cu o valoare totală de 9 milioane de lei.

 fabrica de malai oprea 2_b

Dintotdeauna mi-am dorit să dau plusvaloare producţiilor agricole obţinute, prin procesare şi comercializare. E nevoie de multă ambiție, de curaj şi perseverenţă, dar şi de un plan strategic de investiţii bine articulat!

ŞTEFAN OPREA

Fermier Munteni, jud. Galaţi 

 

Preţurile practicate pe piaţă sunt atractive, mălaiul eco se vinde cu circa 60% mai bine decât cel obişnuit!

 

Sectorul agricol este dependent și de starea vremii, mai ales acolo unde nu este activ Sistemul Național de Irigații. Cum ar putea fi anul agricol 2022? Ce spun cifrele?

 

un articol de

Marian MUŞAT

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →