Primele plăți din PNDR 2020, pentru tineri fermieri - Revista Ferma
1 minut de citit

Primele plăți din PNDR 2020, pentru tineri fermieri

foto pag6 m Primele plăți din PNDR 2020, pentru tineri fermieri

Fermierii selectați pentru finanțare au fost notificați de AFIR în octombrie 2015. După notificare, există un termen de 15 zile lucrătoare în care trebuie semnate contractele de finanțare între AFIR și beneficiari, însă primele contracte ar urma să fie semnate abia după jumătatea lunii ianuarie 2016.

„Săptămâna viitoare (18-25 ianuarie – n.red.) vom face primele plăți pentru submăsura 6.1 – Instalare tineri fermieri”, ne-a declarat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.

„Pe noile măsuri de finanțare au fost câteva probleme cu redactarea unor anexe, nu erau gata și nu era posibilă semnarea contractelor de finanțare. Întârzierea în semnarea acestor contracte ne-o asumăm noi, AFIR-ul. Beneficiarii fondurilor europene pot să stea liniștiți, pentru că această întârziere nu va avea nici un impact asupra proiectelor depuse de ei. Situația a fost la nivel național, deci nici un centru AFIR nu a semnat contractele de finanțare”, ne-au răspuns reprezentanții CFIR 4 Sud-Vest Craiova.

 

Articol publicat in revista Ferma nr.1(162) 1-31 ianuarie 2016

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →