„Datorită colaborării a doi mari experţi în sectorul ecologic – Borri şi Bizzocchi – am elaborat un proiect care va implica toţi producătorii şi ne dorim ca San Marino să cultive pe viitor exclusiv produse ecologice”, a declarat Augusto Michelotti.
Acţiunea a demarat în aprilie anul acesta, cu un grup restrâns de producători, urmând ca pe parcurs să fie implicaţi toţi fermierii. Deşi pare greu de închipuit, în realitate proiectul poate fi destul de uşor de implementat, în condiţiile în care San Marino este un stat cu o suprafaţă de numai 61,2 km pătraţi şi o populaţie de puţin peste 33.000 de locuitori.
Singurul obstacol pe care l-ar putea întâmpina autorităţile acestui mic stat enclavă din interiorul Italiei este faptul că San Marino nu face parte din tratatele comerciale europene, ceea ce ar pune serioase piedici exporturilor de produse ecologice. Momentan se poartă negocieri cu Bruxelles-ul pentru a înlesni accesul la piaţa unică europană.






