Imediat după fătare, iedul se ridică şi, nesigur pe picioare, clătinându-se, încearcă să meargă. Foarte curând, el va căuta ugerul caprei pentru a suge primul tain de colostru, numit şi primul lapte, care este gras, lipicios, de culoare gălbuie şi nespumant. Colostrul conţine anticorpi şi vitamine, conferind imunitate nou-născutului faţă de germenii de mediul înconjurător. Supravieţuirea iedului depinde de acest prim tain şi de timpul trecut de la fătare până la consumul lui.
Pentru a scoate şi mai mult în evidenţă importanţa colostrului, următorul exemplu este edificator: în cazul în care cumpărăm o capră cu puţin timp înainte de fătare şi o aducem în ferma noastră, aceasta nu va avea suficient timp pentru „a produce” anticorpi specifici noului mediu, astfel încât iedul să fie protejat în totalitate. Frecvent, în urma fătării, aceşti iezi vor arăta bolnăvicioşi şi procentul de pierderi va depăşi limitele normale.
În timpul gestaţiei, fetusul nu beneficiază de anticorpi (imunoglobuline), din cauza barierei placentare. O alimentaţie necorespunzătoare a caprei, în ultima perioadă de gestaţie, determină un deficit de gamaglobuline în sânge, respectiv în colostru, fapt care se reflectă negativ asupra capacităţii de rezistenţă a iezilor faţă de infecţii şi asupra maturităţii lor imunologice. După 48 de ore de la fătare, imunoglobulinele sunt înlocuite, în special de cazeină.
Necesarul de colostru şi metode de administrare
În ceea ce priveşte necesarul de colostru, un ied ar trebui să sugă în primele 3 zile 60 ml la fiecare kilogram greutate corporală, de trei ori/zi. Mai sănătos ar fi ca iedul să se hrănească natural, direct de la ugerul caprei.
O altă posibilitate ar fi mulgerea laptelui şi hrănirea iedului cu ajutorul unei sticle cu biberon. Această ultimă metodă se foloseşte când în fermă evoluează boli care se transmit prin lapte şi din acest motiv colostrul mamei va fi înlocuit cu unul provenit de la o capră de care suntem siguri că e sănătoasă. Utilizarea sticlei cu biberon mai este indicată în fermele cu efectivele mici de capre, pentru a putea controla cantitatea de colostru ingerată. Când efectivele de animale sunt mari, timpul alocat cu hrănirea iezilor va creşte foarte mult şi metoda devine ineficientă.
Iedul nu trebuie să ingere prea mult colostru, pentru a nu supraîncărca stomacul (cheagul), ceea ce ar duce la indigestii, dar nici prea puţin, în acest caz neasigurându-se anticorpii şi substanţele nutritive necesare.
Temperatura de administrare ar trebui să fie de 40-42oC. Pentru a testa temperatura colostrului, putem să-l punem într-un recipient din metal inoxidabil, scufundăm nasul iedului şi dacă acesta nu vrea să bea, înseamnă că este prea cald. Primul tain este considerat suficient dacă este în cantitate de aproximativ 240 ml. Niciodată nu se va încălzi colostrul la microunde şi nu se va fierbe, pentru că anticorpii vor fi distruşi.
Substituente pentru colostru
Dacă, din întâmplare, capra nu produce colostru, se va face repede un substituent (înlocuitor). În astfel de cazuri, putem utiliza şi colostrul muls de la alte capre şi păstrat la congelator.
Un înlocuitor de colostru poate fi următorul: 700 ml lapte, un ou bătut, o linguriţă ulei de ficat de peşte (cod), o lingură zahăr. Toate ingredientele se amestecă bine. Bineînţeles că această compoziţie nu va conţine anticorpii care asigură imunitate nou-născutului, însă poate fi o soluţie provizorie. Sunt disponibile şi produse comerciale.
O altă alternativă este colostrul de vacă.
În acest caz, trebuie să ne asigurăm că animalul este sănătos şi nu este purtător de boli transmisibile de la o specie la alta. Dacă în fermă evoluează boala CAE (caprine arthritic encephalitis), colostrul trebuie tratat la cald. Tehnica trebuie respectată în totalitate fiindcă, dacă nu se respectă temperatura, vom transforma colostrul în budincă (datorită conţinutului ridicat de lactoalbumină şi lactoglobulină). Colostrul trebuie încălzit (preferabil într-un recipient cu pereţi dubli) la cel puţin 57oC, dar nu mai mult de 60oC, şi ţinut la această temperatură timp de o oră. Se va răci la 43oC înainte de hrănirea iedului. Temperatura ideală de administrare a colostrului este de 39oC, dar el trebuie încălzit la 43oC, pentru că se va răci suficient în timp ce iedul suge.
Puneţi la păstrare colostrul în exces!
În cazul în care colostrul este obţinut în exces, poate fi conservat sau îngheţat pentru o utilizare ulterioară sau pentru vânzare. În acest scop, se toarnă în recipiente de genul celor folosite pentru a produce cuburi de gheaţă. După ce îngheaţă şi se solidifică, se pune în pungi de plastic şi poate fi păstrat până la 12 luni fără să-şi piardă calităţile. Un astfel de cub poate fi utilizat la un tain.
Deoarece colostrul este un aliment indispensabil pentru a menţine viaţa şi vigoarea iezilor sugari, este bine să îl asigurăm la timp şi în cantităţi suficiente.
Compoziţia colostrului de capră în primele 5 zile după fătare
Zile după fătare | Apă | Substanţă uscată | Grăsime | Proteine totale | Cazeină | Cazeină Globulină | Albumină | Globulină | lactoză | Cenuşă |
1 | 81,17 | 18,83 | 8,21 | 5,69 | 3,14 | 4,90 | 0,79 | 1,76 | 3,39 | 0,88 |
2 | 85,26 | 14,74 | 5,15 | 4,21 | 3,18 | 3,58 | 0,64 | 0,40 | 3,80 | 0,90 |
3 | 86,03 | 13,97 | 4,64 | 3,60 | 2,84 | 3,19 | 0,41 | 0,35 | 4,23 | 0,86 |
5 | 86,73 | 13,27 | 3,88 | 3,53 | 2,83 | 3,11 | 0,43 | 0,28 | 4,24 | 0,85 |
7 | 86,91 | 13,09 | 3,95 | 3,52 | 2,89 | 3,12 | 0,40 | 0,23 | 4,21 | 0,86 |