Premiu iF Design pentru LEXION 8000 - Revista Ferma
2 minute de citit

Premiu iF Design pentru LEXION 8000

Ceremonia de decernare a premiilor iF Design ar fi trebuit să aibă loc anul acesta la Berlin, însă din cauza pandemiei de coronavirus evenimentul a fost anulat. Chiar şi aşa, juriul şi-a exprimat opţiunile iar printre câştigători s-a aflat şi CLAAS, care a obţinut aprecierea specialiştilor pentru design-ul combinei de recoltat Lexion 8000, proiectată şi dezvoltată de la zero.

Claas-Lexion-8000_b„Claas Lexion 8000 are un design care defineşte în mod optim ergonomia şi confortul. Cabina care oferă o vedere integrală, capacitatea mai mare a buncărului de cereale şi gradul ridicat de funcţionalitate”, au fost argumente solide care au stat la baza decernării acestui premiu. Aspectul remarcabil şi armonia perfectă a detaliilor sunt câteva caracteristici care au impresionat juriul.

În fiecare an, iF International Forum Design GmbH, cea mai veche organizaţie independentă de design din lume, cu sediul în Hanovra (Germania), organizează iF Design Awards. Premiile sunt recunoscute la nivel mondial ca un etalon al calităţii pentru produsele ce excelează în criterii specifice, inclusiv calitatea proiectării, gradul de inovaţie, funcţionalitatea, ergonomia şi multe altele. În acest an, juriul de 78 de membri – experţi independenţi din întreaga lume – a evaluat produsele şi a selectat câştigătorii dintr-un grup competitiv de 7.298 de propuneri din 56 de ţări.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →