Pregătirea unui nou ciclu de producţie - Revista Ferma
5 minute de citit

Pregătirea unui nou ciclu de producţie

foto pag15 m Pregătirea unui nou ciclu de producţie

Administratorul societăţii timişene Maxagro, Ianco Zifceak, acordă o atenţie deosebită planificării culturilor pentru următorul ciclu de producţie. „Eu fac planul culturilor pe o perioadă de trei ani, desigur, cu mici corecţii.

Fac rotaţia culturilor după normele ştiinţifice, dar şi după experienţa anilor anteriori. Sunt atent şi la boli, dar şi la producţii. Şi ţin cont de piaţă. În opinia mea, porumbul este cea mai rentabilă cultură. De aceea, până acum, am mers pe două treimi culturi de primăvară şi o treime culturi de toamnă.

Dar, anul acesta, preţul bun al rapiţei mi-a dat previziunile peste cap şi dacă ne gândim şi la faptul că specia lasă terenul curat mai repede şi aduce un spor de producţie pentru culturile care îi urmează, pot să spun că rapiţa ar fi pe primul loc ca producţie şi preţ.

Pe de altă parte, sper ca anul viitor să finalizăm încă o moară de grâu şi atunci s-ar putea să inversăm raportul şi să ajungem la două treimi de grâu şi o treime culturi de primăvară, respectiv porumb”, ne-a explicat Ianco Zifceak.


Condiţiile pedoclimatice, piaţa şi riscul

Pentru Petru Pavel Lauko din Nădlac, jud. Arad, planificarea culturilor agricole se face în funcţie de factori precum condiţiile pedoclimatice, piaţa şi riscul. „Cu rapiţa se poate ieşi relativ uşor pe profit bun. Dar este şi un risc foarte mare. Vine o grindină, un vânt şi rămânem fără cultură.

De aceea, nu mărim foarte mult suprafaţa cu rapiţă, ca să nu riscăm prea tare. Cei ca noi, cu suprafeţe mai mici de teren, nu îşi pot permite riscuri mari, că rămân fără nimic. La fermierii mai mari, care au mii de hectare, este cu totul altceva…”, explică Petru Pavel Lauko.

Rotaţia culturilor o face astfel: doi ani grâu, apoi rapiţă, porumb şi floare. După care, iar grâu şi aşa mai departe….

 

Smithfield îţi fertilizează organic terenul

În vestul ţării, Smithfield Prod se pregăteşte intens şi pentru însămânţările de toamnă atât prin pregătirea propriilor terenuri, cât şi prin sprijinul acordat producătorilor de cereale care cunosc şi/sau doresc să beneficize de avantajele fertilizantului organic.

„Şi anul acesta, compania noastră oferă fertilizant organic pentru fertilizarea terenurilor agricole şi a păşunilor comunităţilor (cu titlu gratuit pentru păşunile comunităţilor), aplicat prin tehnici moderne de injectare şi scarificare, după planuri şi analize care determină pentru fiecare parcelă de teren în parte cantitatea optimă de îngrăşământ necesară culturii”, ne-a precizat Cristina Bodea, PR Manager, Smithfield Prod.

Acesta este cel de-al patrulea an, consecutiv, în care Smithfield Ferme, împreună cu Pioneer, experimentează, sub supravegherea Oficiului de Studii Pedologice şi Agrochimice Timiş, culturi de porumb hibrid Pioneer fertilizat organic de către Smithfield.

 

INFO

RECOMANDĂRI
Lucrările solului pentru culturile de toamnă

Hibrizii de rapiţă KWS au un sistem radicular foarte bine dezvoltat, care permite plantelor un restart extrem de puternic în primăvară, un aflux deosebit al nutrienţilor în plantă şi, în consecinţă, dezvoltare excelentă şi, de asemenea, rezistenţă foarte bună la cădere.

Pentru a valorifica acest caracter deosebit al geneticii KWS, fermierii trebuie să asigure plantelor posibilitatea punerii în valoare a potenţialului lor prin întreg complexul de măsuri tehnologice şi în primul rând prin pregătirea în condiţii bune a patului germinativ.

Pentru a reuşi pregătirea corespunzătoare a terenului în vederea semănatului, recomandăm ca imediat după recoltarea premergătoare să se efectueze arătura, iar în spatele plugurilor să se intervină imediat cu grape cu discuri sau alte utilaje care să mărunţească suficient solul, să conserve umiditatea existentă în sol şi să permită o mai bună înmagazinare a eventualelor viitoare ploi.

Dacă după aceste lucrări intervin ploile, se poate realiza un control extrem de eficace al burienilor şi al samulastrei, care au condiţii bune de răsărire, iar în situaţia în care nu mai plouă, printr-o singură lucrare de mărunţire a bolovanilor înainte de semănat se poate obţine un pat germinativ acceptabil care să permită atât semănatul cât şi valorificarea eventualelor mici ploi de toamnă (în jur de 10 mm) pentru o bună răsărire.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →