Politicile anti defrişare pun în dificultate lanţurile de aprovizionare! - Revista Ferma
3 minute de citit

Politicile anti defrişare pun în dificultate lanţurile de aprovizionare!

seminte soia Politicile anti defrişare pun în dificultate lanţurile de aprovizionare!
credit foto @iStock Alfribeiro

Reglementările europene anti defrişare, care intră în vigoare anul viitor, riscă să ducă la blocaje de aprovizionare pentru făina de soia! Este avertismentul cât se poate de serios transmis de către Federaţia Europeană a Producătorilor de Furaje (FEFAC).

Potrivit rezultatelor unui sondaj efectuat printre membri săi, FEFAC susţine că cererea anuală de aproximativ 30 milioane de tone de făină de soia nu ar mai putea fi acoperită în totalitate de livrări din ţări terţe după intrarea în vigoare a Regulament European privind produsele asociate cu defrişările şi degradarea pădurilor.

Producătorii de furaje combinate se tem că se va ajunge la un deficit de piaţă de până la 10%. Costurile suplimentare pentru făina de soia care respectă noile reglementări sunt estimate la 5% până la 10%, sau între 750 milioane de euro şi 1,5 miliarde de euro anual.

După cum se ştie, regulamentul urmează să intre în vigoare la începutul anului 2025. Mai multe state membre şi diverse industrii au solicitat însă o amânare de cel puţin un an. În cazul nerespectării acestor reglementări, autorităţile europene ameninţă că vor impune interdicţii de import.

Multe pieţe ar putea fi pierdute

FEFAC a efectuat o evaluare calitativă iniţială a riscului de întrerupere a lanţului de aprovizionare cu furaje din UE al livrărilor de soia pentru primul şi al doilea trimestru al anului 2025. În conformitate cu aceasta, există un risc scăzut spre mediu de întreruperi în furnizarea de soia din SUA şi Canada, în timp ce soia din Argentina, Brazilia şi Paraguay este clasificată cu risc mediu. De asemenea, FEFAC consideră că există un risc mediu spre mare pentru originile sârbe, ucrainene şi chiar UE. Sunt de aşteptat riscuri mari de întrerupere a lanţului de aprovizionare pentru soia din Nigeria, India şi China.

Un furaj greu de înlocuit

Pe lângă proporţia mare de aminoacizi esenţiali care sunt importanţi în dieta omnivorelor precum porcii şi puii de găină, făina de soia joacă un rol important în hrănirea vacilor de lapte cu randament ridicat. Factorul decisiv aici este proporţia mare de proteină brută care nu poate fi descompusă în rumen – o parte a proteinei brute utilizabile. Datorită calităţilor nutriţionale, făina de soia contribuie la o creştere mai rapidă a animalelor, îmbunătăţind performanţele de producţie. De asemenea, poate stimula conversia furajului, ceea ce înseamnă că animalele vor produce mai mult dintr-o cantitate mai mică de hrană.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →